Victoria zdrobitoară a extremei drepte în alegerile europarlamentare a produs o adevărată revoluție în Franța. Într-o alocuțiune televizată, preşedintele Emmanuel Macron a anunţat dizolvarea Adunării Naţionale şi organizarea de noi alegeri legislative.
“Voi semna în câteva momente decretul de convocare a alegerilor legislative care vor avea loc la 30 iunie pentru primul tur şi la 7 iulie pentru al doilea” tur de scrutin, a declarat şeful statului francez într-un discurs televizat după anunţarea rezultatelor alegerilor europene, al căror rezultat “nu este un rezultat bun pentru partidele care apără Europa”.Adunarea Naţională (RN) a Marinei Le Pen, de extremă dreapta, a obţinut între 31,5% şi 32,4% din voturi (31 de mandate) la alegerile europene de duminică din Franţa, mai mult decât dublu faţă de partidul preşedintelui Emmanuel Macron, care se clasează pe locul al doilea cu 15,2% din voturi (14 europarlamentari), conform unor exit-polluri realizate de institutele de sondare Ifop şi Ipsos, informează EFE şi AFP.