Cunocuți ca mari consumatori de alcool, în special bere, iar mai apoi drept mari scandalagii, suporterii Marii Britanii de la Campionatul European de Fotbal din Germania vor fi serviți doar cu bere slab alcoolizată: doar 1%. 

Poliţia germană a cerut ca suporterilor englezi să li se vândă doar bere cu alcool 1% în timpul primului meci al naţionalei Three Lions împotriva Serbiei, duminică, pentru a evita violenţele huliganilor în jurul stadionului din Gelsenkirchen, potrivit news.ro

Autorităţile germane au declarat partida dintre Anglia şi Serbia ca una de mare risc, cu posibile ciocniri între formaţiunile hooligans ale celor două selecţionate. „Cred că este un meci foarte riscant din cauza istoriei şi a huliganilor de ambele părţi”, a declarat inspectorul şef Christof Burghardt pentru Sky News.

Din acest motiv, poliţia germană a cerut ca în zona Veltins Arena suporterilor englezi să li se servească doar bere cu conţinut scăzut de alcool (1%). Prin această solicitare poliţia încearcă să evite excesele suporterilor din Anglia.

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here