Muzeul britanic de Istorie Naturală a anunţat descoperirea unei specii de peşte vegetarian în Amazonia braziliană, asemănătoare cu piranha. Înfățișarea sa i-a dus pe cercetători cu gândul la Sauron, maleficul stăpân al inelelor din celebra serie fantasy a autorului britanic J.R.R Tolkien, și au decis că acest nume i s-ar potrivi pe deplin. 

Cercetătorii care căutau să-şi extindă cunoştinţele despre comunităţile de peşti din fluviul Amazon au descoperit o nouă specie, înrudită cu pirahna. Cu toate acestea, spre deosebire specia mult temută, peștii din specia nou descoperită sunt vegetarieni, prin urmare nu prezintă pericol pentru oameni și animalele care se scaldă sau tranzitează apele în care aceștia trăiesc.

Mai mut, noul pește are dinţi similari cu cei ai oamenilor. Forma sa rotundă, aripioarele roşii şi lunga sa dungă neagră amintesc de ochiul lui Sauron, prin urmare a primit denumirea științifică de „Myloplus sauron”.

Mâine sărbătorim Înălțarea Domnului. Care sunt tradițiile românilor în această zi sfântă

Existenţa lui „Myloplus sauron” a fost dezvăluită odată cu publicarea luni a unui studiu în revista Neotropical Ichthyology, care se concentrează asupra peştilor piranha amazonieni şi a speciilor care seamănă cu aceştia – dificil de distins, deoarece îşi schimbă înfăţişarea pe parcursul vieţii.

Autorul, Rupert Collins, unul dintre cei mai importanţi specialişti în peşti de la Muzeul de Istorie Naturală din Londra, a fost implicat în descrierea noii specii.

„Imediat ce colegii mei au sugerat numele acestui peşte, am ştiut că i potriveşte perfect”, a indicat el într-o declaraţie.

8 plante care țin moliile la distanță. Îți vor parfuma plăcut hainele puse la păstrat și te scapă de găuri nedorite în ele

Un număr mare de specii din fauna şi flora amazoniană nu au fost încă descoperite de oamenii de ştiinţă.

„Ştim puţine lucruri despre multe dintre animalele cu care împărţim lumea, chiar şi lucruri atât de elementare precum felul în care arată şi unde trăiesc”, a subliniat Collins.

Myloplus sauron trăieşte doar în bazinul fluviului Xingu, un afluent brazilian al Amazonului care găzduieşte peste 600 de specii de peşti, dintre care 70 nu există nicăieri altundeva în lume.

Potrivit estimărilor, 42% dintre peştii din fluviul Amazon sunt încă necunoscuţi ştiinţei.

 

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here