Potrivit credinței ortodoxe, la 40 de zile de la Învierea lui Iisus Hristos, românii sărbătoresc Înălțarea Domnului. Se înroșesc ouă, se pregătesc bucate, întocmai ca la masa de Paște, iar salutul este “Hristos s-a înălțat! – Adevărat s-a înălțat!”.
De Înălțarea Domnului, credincioșii spun o rugăciune aparte, menită să le aline suferința.
Iată Rugăciunea de Înălțarea Domnului care te scapă de toate relele:
Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, pogorandu-te din inaltimile ceresti pentru mantuirea noastra si hranindu-te cu bucurie duhovniceasca in sfintele si prealuminoasele zile ale invierii Tale pamantesti, Te-ai inaltat cu slava de la noi la ceruri si ai sezul la dreapta lui Dumnezeu si Tatalui! In aceasta senina si atotluminoasa zi a Dumnezeiestii Tale inaltari la ceruri, pamantul praznuieste si salta, cerul se bucura astazi de inaltarea Ziditorului fapturii, oamenii savoslovesc neincetat vazand firea noastra cea ratacita si cazuta, pe umerii Tai, acum, Mantuitorule, luata si inaltata la ceruri.
Ingerii se veselesc zicand: Cine este acesta, care a venit cu slava puternic in lupte si tare in razboaie? Acesta este cu adevarat imparatul Slavei? Invredniceste-ne si pe noi, neputinciosii, care gandim inca la cele pamantesti si savasim neincetat cele placute trupului, sa cugetam la infricosatoarea Ta inaltare la cer, grijile cele trupesti si cele lumesti sa le lepadam si impreuna cu Apostolii Tai sa privim acum la cer, si cu toata inima si cu tot cugetul nostru, sa ne amintim ca acolo sus, in ceruri, este salasul nostru, iar aici pe pamant suntem numai straini si calatori, plecati din casa Parinteasca in tara indepartata a pacatului.
Pentru aceasta te rugam cu osardie, Doamne, ca, prin preaslavita inaltarea Ta, sa insufletesti constiinta noastra, sa ne scoti din robia acestui trup si a acestei lumi pacatoase si sa ne invrednicesti sa cugetam la cele inalte, nu la cele pamantesti; ca nu se cuvine sa ne fie noua pe plac, ci tie, Domnului si Dumnezeului nostru, sa-ti slujim si sa lucram, pana cand, dezlegandu-ne de legaturile trupului si trecand vamile vazduhului, sa dobandim cerestile tale locasuri, unde stand de-a dreapta Slavei Tale, impreuna cu Arhanghelii si ingerii si cu toti Sfintii, vom proslavi Preasfant Numele Tau, impreuna cu Parintele Tau Cel fara de inceput si cu Preasfantul si Bunul si de Viata Facatorul Tau Duh, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.