Înălțarea Domnului este una dintre cele mai importante sărbători din calendarul bisericesc, iar în jurul acestui eveniment s-au creat, de-a lungul timpului, o serie de tradiții și obiceiuri. Unele dintre ele s-au pierdut, însă altele sunt respectate și acum cu strictețe. Așadar, ce se spune că nu e bine să facem în această zi?
În ziua de Înălțare, nu se spală, nu se coase, nu se dă cu mătura și nu se fac treburi casnice, fiind o sărbătoare cu cruce roșie. De asemenea, într-o astfel de zi este bine să eviți certurile.De asemenea, zi, nu trebuie să înstrăinăm obiectele din gospodărie pentru ca familie să aibă parte de vigoare și sănătate, tot anul. Nu este bine să oferim lucruri cu împrumut, nici măcar sare sau chibrituri.O tradiție, care are mai degrabă legătură cu obiceiuri precreștine sau cu vrăjitoria, spune că nu este bine să dai sare cu împrumut și nici să faci focul în sobă.După Înălțare, nu se mai seamănă nimic pe ogoare, pentru că se spune că recolta nu va fi una bogată dacă plantezi ceva după această zi.