Prim-vicepreşedintele Partidului Național Liberal (PNL), Rareș Bogdan, a declarat joi că liberalii intenționează să discute cu partenerii de guvernare, Partidul Social Democrat (PSD), despre o posibilă mutare a datei alegerilor prezidențiale.
„Conform discuţiei pe care am avut-o, a fost vorba despre data de 15 şi 29 septembrie. Acum, sigur că vom sta de vorbă cu colegii de guvernare şi vom vedea apetenţa românilor pentru campanie în luna august, vom vedea implicarea la nivel local, dacă se consideră că e mai bine să avem o reprezentare masivă, cum am avut la europarlamentare şi locale de peste 9 milioane, atunci sigur că putem discuta, dar, de comun acord, o eventuală mutare a datei pentru noiembrie – decembrie”, a afirmat Rareş Bogdan, întrebat în legătură cu data alegerilor prezidenţiale, dacă acestea vor fi în septembrie sau la sfârşitul anului.
Miercuri, preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat că s-ar putea analiza dacă alegerile prezidenţiale ar trebui organizate aproape de scrutinul parlamentar, aşa cum s-a procedat de-a lungul timpului, subliniind că, în acest moment, nu există o hotărâre de Guvern privind data desfăşurării lor.
Rareș Bogdan, despre situația de la Sectorul 1: „Doamna Armand crede că în România se poate orice”