Istoricul Adrian Cioroianu intervine în scandalul Coldplay cu un punct de vedere interesant. Fostul ministru de Externe acuză trupa britanică de ipocrizie și superficialitate, afirmând chiar că țelul acesteia ar fi să se asocieze tuturor marilor cauze aducătoare de like-uri și sponsori. “Dacă înainte îmi plăcea Coldplay (mai acum vreo zece ani, ca să fiu mai precis, pe când ei făceau muzică și nu folclor contemporan dedicat marilor cauze aducătoare de like-uri și sponsori) iar despre Babasha nu știam nimic, iată că de azi dimineață situația s-a schimbat radical. Evident, Babasha nu e vinovat de nimic. (…)  Marea plesneală vine de la hăbăucii (Chris Martin? organizatorii?) care s-au uitat la topurile de youtube (făcute de Inteligența Artificială, nu de vreun contabil cu mânecuță) și au tras o uluitoare surpriză turbo-folk-balcanic unui public care cumpărase bilet pentru pop-rock britanic. Asta în numele “spargerii barierelor”!” a scris Adrian Cioroianu. Istoricul susține însă că tocmai de aici pornește problema.  “Dar poate că unele bariere chiar nu trebuie sparte! Cu astea ce facem? Bunăoară, bariera inerentă între ceea ce vreau eu de la viață și ceea ce vrei să îmi impui tu (din acest motiv a căzut comunismul, by the way!). Eu, unul, cred că în continuare trebuie să fie o barieră între libertate și dictatură, de exemplu. Sau mai bine să-și spargă bariera ilogică din minte cei care tot spun că dacă nu-ți plac manelele atunci ești rasist! Bine zicea Caragiale: nu mă-nnebuni, onorabile! Așa cum am mai scris-o, nu cred că Inteligența Artificială este marea amenințare – ci Prostia Naturală a celor care vor să facă “binele” cu forța”, a concluzionat Cioroianu.  

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here