Doi băieţi, ambii în vârstă de 14 ani, au ajuns la spital, sâmbătă seara, după ce au intrat în apa unui lac din municipiul Sibiu pentru a recupera o jucărie. Echipajele medicale sosite la faţa locului au constatat că unul prezintă hipotermie şi dispnee, iar celălalt un atac de panică. 

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sibiu, reprezentanţii instituţiei au intervenit de urgenţă pe Calea Poplacii la ieşire din municipiu, în zona unui lac, pentru a acorda îngrijiri medicale pentru doi minori care au intrat în apă pentru a recupera o jucărie.La faţa locului s-au deplasat două echipaje SMURD, dintre care unul cu medic.”Cei doi copii erau ieşiţi din apă în momentul sosirii echipajelor medicale. Un băiat în vârstă de 14 ani prezenta hipotermie şi dispnee, acesta a primit îngrijri medicale şi este transportat la Compartimentul de Primire Urgenţe Luther. Cel de-al doilea copil, un băiat în vârstă de 14 ani, a suferit un atac de panică şi este transportat tot la CPU Luther”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu, Andreea Ştefan.

Salvamont, în alertă: Un bărbat a căzut în gol de la 70 de metri, pe munte

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here