Discuții cruciale la nivelul statelor membre NATO, zilele acestea. Secretarul general al alianţei, Jens Stoltenberg, a declarat cotidianului britanic “The Telegraph” că NATO discută desfăşurarea mai multor arme nucleare, scoaterea lor din depozite şi punerea lor în stare de prealertă, în contextul ameninţărilor în creştere din partea Rusiei şi Chinei. În prezent, alianță politico-militară reunește 32 de țări din Europa și America de Nord. 

Potrivit înaltului oficial, în prezent au loc consultări între statele membre privind transparenţa legată de arsenalul nuclear al NATO, ca metodă de descurajare, relatează Reuters, preluat de Agerpres.

“Nu voi intra în detalii operaţionale privind numărul de ogive nucleare care ar trebui să fie operaţionale şi care ar trebui depozitate, dar trebuie să ne consultăm în privinţa acestor probleme. Exact asta facem”, a arătat oficialul european.

Stoltenberg a apreciat că “transparenţa ajută la comunicarea mesajului direct că suntem, desigur, o alianţă nucleară”. El a adăugat că obiectivul NATO este o lume fără arme nucleare, “dar atâta vreme cât există arme nucleare, vom rămâne o alianţă nucleară, deoarece o lume în care Rusia, China şi Coreea de Nord au arme nucleare, iar NATO nu, este o lume mai periculoasă”.

Secretarul general a afirmat săptămâna trecută că armele nucleare sunt “garanţia finală de securitate” a NATO şi o modalitate de menţinere a păcii.

Viktor Orban, acuzații grave la adresa NATO. România, vizată de atacurile premierului ungar: „Se face o mare greșeală!”

Reuters reaminteşte avertismentele repetate ale preşedintelui rus Vladimir Putin că Moscova ar putea recurge la arme nucleare pentru autoapărare în situaţii extreme. Liderul de la Kremlin acuză Statele Unite şi aliaţii europeni ai acestora că împing lumea în pragul unei confruntări nucleare prin dotarea Ucrainei cu armament în valoare de miliarde de dolari, o parte din aceste arme fiind utilizate împotriva unor obiective de pe teritoriul Rusiei.

NATO, care şi-a asumat un rol mai important în coordonarea furnizării de arme pentru forţele ucrainene, nu discută frecvent în mod public subiectul armamentului, însă se ştie că SUA au desfăşurat arme nucleare în mai multe locuri din Europa.

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here