Nu mai este niciun secret că marile competiții fotbalistice au o legătură strânsă cu consumul de alcool, în special berea. Iar când țara gazdă este Germania, iar numeroși suporteri par să fie tot timpul însetați, era aproape imposibil să nu apară probleme. Englezii, renumiți pentru modul în care-și drămuiesc banii, astfel încât să bea cât mai mult, au fost cei care au tras semnalul de alarmă. 

În încercarea de a tempera exuberanța bahică a suporterilor englezi si sârbi, înaintea confruntării dintre cele 2 echipe, organizatorii germani au decis să elimine din magazine și baruri berea clasică. În schimb, fanii au primit o bere mai slabă sau chiar un amestec de tip Radler, dar la același preț, potrivit The Mirror.

Așa au apărut reacțiile a sute de fani revoltați de situație “Să mergi în Germania, patria berii, și să nu ai voie să bei o halbă autentică de bere chiar poate fi frustrant”.

În plus, vizitatorii s-au plâns că tot  șapte euro pe o bere au fost nevoiți să plătească, la fel cât costă și o halbă de 500ml de bere premium, ceea ce indică un real dezechilibru.

“Cum pot să ceară același preț pentru berea fără alcool? Este revoltător!”. Așa au sunat reacțiile suporterilor din orașul Gelsenkirchen, gazda meciului Serbia – Anglia. .

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here