19 iunie 1987 a fost o zi neagră în istoria Bucureștiului și în inimile credincioșilor. La ordinul cuplului Ceaușescu a fost pus la pământ unul dinte cele mai reprezentative lăcașuri de cult din Capitală, Biserica „Sfânta Vineri” – Herasca. În timp ce buldozerele dărâmau zidurile, preotul paroh încerca să salveze obiectele sacre, iar credincioșii asistau împietriți, ținuți la distanță de cordoane de milițieni și securiști. Se spune că muncitorii n-ar fi vrut să participe la sacrilegiu și că ar fi fost aduși deținuți. La scurt timp după tragedie, liderii Bisericii se lăudau cu „îndatorirea de mare răspundere de a ne îngriji de cerințele duhovnicești ale tuturor fiilor sfintei noastre Biserici”.
În ziua de 19 iunie 1987, chiar într-o vineri, biserica “Sfânta Vineri” – Herasca a fost pusă la pământ, pentru a face loc planurilor faronice ale cuplului Ceaușescu de sistematizare a Bucureștiului.
ELENA CEAUȘESCU A DAT ORDINUL FATAL: „JOS PORCĂRIA!”
Părintele paroh Gelu Bogdan a relatat viteza amețitoare cu care s-au derulat evenimentele. Totul a început cu o hârtie trimisă de Primărie, prin care se cerea parohiei să cedeze circa 1500 de metri pătrați de teren din jurul lăcașului, pentru înălțarea unui bloc. „Am intuit că vor să pună blocul ca o fațadă, să ascundă biserica, așa cum au făcut la Domnița Bălașa. Patriarhul m-a îndemnat să nu aduc nici un răspuns, să trenez, iar Consiliul Parohial, care era format din oameni de cultură, a refuzat să cedeze.”
Strategia n-a avut efectul scontat, ba chiar se pare că a dus la escaladarea conflictului, după cum relatează tot părintele Bogdan, potrivit Amintiri din comunism. „Pe 9 iunie 1987, au sosit 3 delegați ai Primăriei, conduși de vicele Dumitru Necșoiu, un comunist fără inimă, care m-a amenințat că varianta cu construcția blocului «e cea mai bună soluție».
Pe 13 iunie, pe la ora 14.15, m-am trezit cu Elena Ceaușescu. Însoțitoarea îi tot arăta câte ceva cu mâna, iar ea, după câteva secunde, a zis: «Jos porcăria!». Am fost martor și am auzit cu urechile mele.”
Ca urmare a ordinelor „Tovarășei”, pe 16 iunie este demolată casă parohială, iar pe 17 iunie, la orele 13.30, preotul paroh primește vestea șocantă că va fi pusă la pământ și biserica.
Pe 19 iunie, cordoane de milițieni și securiști au înconjurat biserica, pentru a permite buldozerelor și excavatoarelor să ducă să pună în practică ordinul sinistru.
„Pe la ora 14.00, au fost legate lanţuri de turlele biserici pentru a fi trase cu buldozerele și a fi distruse. Muncitorii (…) au refuzat să dărâme biserica, dar au fost aduși pușcăriași, cărora li s-a promis reducerea pedepsei dacă demolează biserica.
Potrivit unor surse, s-ar fi strigat: „Jos comunismul! Jos Ceaușescu!”, ba chiar s-ar fi făcut arestări din rândul bucureștenilor care n-au acceptat să asiste impasibili.
Istoricul Radu Ciuceanu, martor la demolare, își amintește că „Un tânăr înalt, cu o cămașă albă, de cam 24 de ani, s-a aruncat în fața buldozerelor. <<Eu nu fug din fața altarului, darâmați biserica peste mine. Va fi cel mai frumos mormânt>>”.
După demolare, martori oculari ai distrugerii au aprins lumânări și au vegheat toată noaptea ruinele bisericii.
„Era înconjurat șantierul cu camioane ale armatei și lumea încerca să ia câte o cărămidă, să o ducă acasă, ca pe un lucru sfințit. Oamenii, săracii, aprindeau lumânări, stăteau cu lumânarea aprinsă, ca la mort”. relata arhitectul Aurelian Trişcu, într-un interviu acordat Memorialului Sighet în urmă cu 20 de ani.
FOTOGRAFIILE DEZASTRULUI. SECURIȘTII ERAU DISPERAȚI CĂ IMAGINILE VOR AJUNGE ÎN OCCIDENT
Chiar dacă a fost una dintre cele mai mediatizate demoările ale unui lăcaș de cult, imaginile din timpul procesului de distrugere a Bosericii „Sfânta Vineri” sunt foarte rare. Cunoscutul fotograf Alex Gâlmeanu sunține că n-a reușit să identifice decât 3 oameni care s-au încumetat să imortalizaeze tragedia. „Este binecunoscuta imagine a lui Andrei Pandele, o imagine realizata de Mihai Gadinceanu și singura (imagine) color, realizată de Friedrich Wibbeling”.
Friedrich Wibbeling „a urcat undeva la un etaj al Halei Unirii şi a declanșat camera pe ascuns (o cameră foto nou-nouță, cumpărată din Germania special pentru călătoria din România), pozând prin deschizătura hainei […] A realizat un singur cadru, o singură fotogramă, dar a reuşit să încadreze şi să expună perfect întreaga scenă. Miliţia şi securitatea se aflau în spatele lui, l-au remarcat rapid fiind cetățean străin, dar nu au observat şi aparatul de fotografiat. Neatenția autorităților de atunci devine astăzi o șansă pentru noi de a avea o nouă perspectivă, de data aceasta în culori, a uneia dintre scenele de distrugere fără sens ale acelor vremuri” , a scris Alex Gâlmeanu.
Vezi GALERIA FOTO completă, publicată de Muzeul de Fotografie.
LĂCAȘURILE CĂDEAU LA LA PĂMÂNT, CEAUȘESCU ERA RIDICAT ÎN SLĂVI DE CAPII BISERICI
În timp de marile lăcașuti de cult ale Bucureștiului erau puse la pământ, capii Bisericii și publicațiile oficiale îi dedicau articole elogioase lui Nicolae Ceaușescu și transmitea mesaje care păreau să nu aibă nicio legătură cu ceea ce se întâmpla în țară.
La mai puțin de două săptămânâni de la distrugerea ansamblului „Sf. Vineri”, Prea Sfințitul Teoctist a făcut o vizită oficială în Austria, unde era primit cu „căldură”, potrivit publicației „Telegraful Român”, foaie religioasă editată de Arhiepiscopia Ortodoxă română a Sibiului.
„Ne-am convins — încă de la începutul preluării sarcinilor de întîistătător al Bisericii Ortodoxe Române — că ne revine îndatorirea de mare răspundere de a ne îngriji cu toată luarea aminte de cerinţele duhovniceşti ale tuturor fiilor sfintei noastre Biserici, atît ale celor trăitori pe pămîntul României de astăzi, cît şi ale celor statorniciţi pe alte meleaguri, dar rămaşi sufleteşte, prin fiinţa, prin simţămintele şi prin năzuinţele lor, în aceeaşi comuniune de neam şi de Biserică în care au vieţuit neîntrerupt vrednicii lor înaintaşi”, le transmitea Patriarhul românilor ortodocși din Austria.
“Telegraful român”, 1 iulie 1987 (sursă Biblioteca Arcanum)
Aceeași publicație scria, în vara lui 1987, că “țara noastră, prin iniţiativele preşedintelui ei, este azi un exemplu viu în întreaga lume pentru felul în care a aplicat şi aplică, în care concretizează în viaţa poporului, măsurile menite să instaureze şi să promoveze pacea“
ANII `80, HOLOCUSTUL URBANISTIC AL BUCUREȘTIULUI: INCULTURĂ CRASĂ ȘI URĂ FAȚĂ DE TRECUT
Perioada de după 1980 este descrisă de mulți arhitecți drept una dintre cele mai negre din istoria Bucureștiului. În urma demolărilor pe scară largă a dispărut întregul cartierul Izvor-Uranus, dar și zeci de monumente istorice precum mănăstirea Văcăreşti, bisericile Cotroceni, Pantelimon, Sfânta Vineri, Sfântul Spiridon Vechi, Oltea Doamna, Spitalul Brâncovenesc, Teatrul de Operetă etc. În paralel, au avut loc mari lucrări de „amenajare“ a râului Dâmboviţa.
„Numai incultura crasă şi ura iresponsabilă faţă de înaintaşi a făcut ca azi Bucureştiul să fie sărăcit de Mănăstirea Mihai Vodă şi Arhivele Statului, de Mănăstirile Văcăreşti şi Cotroceni, de bisericile Enei şi Sf. Vineri, de bisericuţa de la Schitul Maicilor aruncată undeva într-un colţ sau de recenta distrugere, în numai trei ore, a gingaşei Biserici Sf. Spiridon Vechi, îngropată de sute de ani în solul Bucureştiului şi ocrotită cu evlavie de toţi cei ce au trecut pe lângă ea!”, mărturisea arhitectul Gheorghe Leahu, în volumul “Arhitect în ”Epoca de Aur”, publicat în 2004, sub egida Memorialului Sighet.
Potrivit multor arhitecți, demolările ordonate de Ceaușescu după cutremurul din 1977 și, în special, după 1980, când s-a intrat în perioada “sistematizării”, au fost fără precedent ca amploare, la nivelul României. Una dintre estimări este că suprafața totală demolată ar fi de 4-4,5 km pătrați, ceea ce reprezintă foarte mult.
