Ucraina a ajuns în ziua 848 de război. Preşedinţia ucraineană a anunţat miercuri semnarea „în viitorul apropiat” a unui acord de securitate cu Uniunea Europeană, cel mai recent dintr-o serie de acorduri încheiate de Kiev cu partenerii săi occidentali 

UPDATE 7:10 – Moscova a montat mai multe barje și diguri de protecție în apropierea podului Kerci, ca o stavilă în calea dronelor navale ale Kievului.Însă experții susțin că aceste măsuri nu vor fi suficiente în cazul unui atac al Ucrainei asupra podului de la Kerci, care leagă Rusia de Crimeea ocupată, potrivit Business Insider preluat de Ziare.com.

Podul Kerci – realizare apreciată a președintelui rus Vladimir Putin și un simbol al dorinței Kremlinului de a-și menține controlul asupra Crimeei pentru totdeauna – a căzut deja victimă mai multor atacuri ucrainene de mare amploare, inclusiv a unei lovituri cu drone navale.

UPDATE 7:00 – Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) se reuneşte, joi, în şedinţă la Palatul Cotroceni, pe agendă aflându-se analiza privind posibilitatea transferului unui sistem PATRIOT către Ucraina.

UPDATE 5:10 – Vladimir Putin a ajuns în Vietnam, pentru o vizită de stat

Președintele rus Vladimir Putin a sosit miercuri noapte în Vietnam (joi dimineața devreme la Hanoi, n.r.) pentru discuții cu liderii comuniști din această țară, a doua și ultima sa oprire din acest turneu în Asia, după ce în cursul zilei de miercuri a fost Coreea de Nord, unde a încheiat un pact de apărare cu liderul Kim Jong Un.

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here