Fostul primar al municipiului Iași rupe tăcerea și spune că a fost victima Statului paralel! Gheorghe Nichita a vorbit în detaliu despre calvarul la care l-a supus binomul SRI-DNA timp de un deceniu. Edilul social democrat susține că șeful SRI pe regiunea Moldovei ar fi stabilit împreună cu Florian Coldea sa îl scoată din sistem. Declarațiile au fost făcute în primul său interviu după ieșirea din închisoare.
“Mi-au spus foarte clar că Gabriel Constantinescu, șeful SRI pe Moldova, ar fi fost la biroul meu de la primărie cândva, l-aș fi refuzat și din cauza asta a stabilit cu Coldea că trebuie să fiu scos din ecuație. (…) Eu am fost țintă încă din 2013. În 24 decembrie 2013 (în Ajunul Crăciunului – când se tăia porcul la SRI cu doamna Kovesi, cu Liviu Dragnea, cu domnul Coldea), mi s-a emis mandat de siguranță națională de către SRI – de către domnii Dumbravă și Coldea. Întregul stat paralel l-a servit pe Traian Băsescu cât a fost în funcție și a căpătat putere. În clipa când lui Băsescu i s-au terminat mandatele, acești oameni au păstrat puterea pentru ei. De-asta au făcut ravagiul din 2014-2015, cu cătușele și dosarele: cu Ponta și cu toți ceilalți.Nu toți pot să fie Coldea. Coldea chiar dacă a plecat din sistem, și-a păstrat informațiile necesare, pentru că el a construit sistemul. Nu poți să-i schimbi pe toți din sistem, astfel încât Coldea să n-aibă influențe în continuare.În zona serviciilor, ei în continuare sunt văzuți bine. Cel puțin Coldea. Pentru că are informații și are oameni – inclusiv oameni de afaceri”, a precizat fostul edil Gheorghe Nichita.