Te-ai întrebat vreodată ce se întâmplă în corpul tău dacă mănânci cireșe cu viermi?
Ce se intampla daca mananci cirese cu viermi? Atenție, spune un nutritionist, la cantitățile uriașe de substanțe chimice cu care astfel de cireșe sunt ”ajutate” să fie frumoase. Un doctor român spune că ”viemii din cireșe n-au ce rău să ne facă. Sunt mai naturali și mai ecologici decât multe, dar singurul inconvenient este că sunt scârboși când îi vezi”.
“Noroc că mâncăm cireșele fără să-i vedem. Nimeni nu se îmbolnăvește fiindcă a înghițit câteva cireșe cu viermi, în schimb mulți se pot îmbolnăvi mâncând cireșe impecabile ca aspect și chiar gust, dar pline de mizerii chimice”, afirmă medicul, citat de ampress.ro.
Ce se întâmplă în corpul tău dacă înghiți sâmburi de cireșe. Mare atenție!Acordă atenţie culorii cireşelor
Cireşele bune de consum sunt cele de un roşu strălucitor şi cele purpurii. Cu cât nuanţa de roşu este mai închisă, cu atât cireşele vor avea un gust mai dulce. Pe de altă parte, dacă sunt prea coapte, s-ar putea ca fructele să aibă deja viermi în ele.
Culorile şi nuanţele pe care le pot avea cireşele merg de la galben şi roz la roşu, roşu de Burgundia şi chiar negru.
Verifică aspectul cireșelor
Acest fructe trebuie să fie ferme la atingere, curate, netede, fără urme de mucegai şi fără zone putrezite. Codiţele trebuie să fie verzi şi intacte. Evită fructele care prezintă pete maronii, precum şi fructele prea moi sau prea tari.
3 metode simple prin care putem scăpa de viermii din cireșeAlege cireşele în funcţie de nevoi
Pentru umpluturi de prăjituri ( plăcinte ), precum şi pentru diverse conserve, poţi alege cireşe semicoapte, cu un gust uşor acrişor. La aceste preparate se adaugă în general zahăr. Pentru băuturi din fructe proaspete, pentru salate sau pentru consumul ca atare, este recomandat să alegi fructele coapte, dulci.
Cumpără cireşe în perioada potrivită
Pentru a cheltui mai puţini bani şi a te putea bucura de fructe proaspete, locale, trebuie să cumperi cireşele în mai-august. Altfel, le poţi găsi sub forma proaspătă, dar la preţuri mari sau sub formă congelată sau la conserve.