Rusia a convocat-o pe ambasadoarea SUA la Moscova după ce ucrainenii au folosit sisteme performante americane ca să atace ținte din Crimeea. 

Kremlinul ameninţă luni Statel Unite cu represalii – acuzându-le de faptul că ”omoară copii ruşi”, la o zi după un atac ucrainean în Crimeea desfăşurat, acuză Moscova, cu rachete americane, o nouă escaladare între cei doi rivali pe tema Ucrainei, relatează AFP.

Moscova consideră că Washingtonul a devenit o parte a conflictului după ce a autorizat Kievul să folosească rachete cu rază lungă de acţiune împotriva unor regiuni ruseşti şi Crimeei, o peninsulă ucraineană pe care Moscova a anexat-o în 2014 şi pe care o foloseşte ca bază în spatele frontului a armetei ruse.

 

”Este evident că participarea Statelor Unite la lupte, participarea lor directă, care antrenează moartea unor cetăţeni ruşi, trebuie să aibă consecinţe”, declară un purtător de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov.

El le cere ziariştilor să întrebe Statele Unite şi Uniunea Europeană (UE) ”de ce guvernele lor omoară copii ruşi”.

Potrivit Moscovei, atacuri cu rachete cu rază lungă de tip ATACMS – ca cele de duminică în Crimeea ucraineană anexată de Rusia – nu pot să fie comise de Ucraina singură, pentru că necesită specialişti, tehnologii şi date de la spionajul american.

Americanii şi europenii au început recent să autorizeze Kievul să folosească armament din Occident pentru a ataca – pe teritoriul rus – ţinte militare folosite în bombardarea Ucrainei.

Moscova consideră Crimeea ca fiind teritoriu rus după anexarea peninsulei în 2014. Această anexare a fost denunţată de către o majoritate zrobitoare a comunităţii internaţionale şi nu este recunoscută de către aliaţi ai Rusiei ca China.

AMBASADOAREA SUA, CONVOCATĂ

Preşedintele rus Vladimir Putin, care a evocat represalii, ameninţa luna aceasta să le livreze armament echivalent unor inamici ai occidentalilor, cu care să le atace intersele în alte regiuni ale lumii.

”Dacă cineva consideră posibil să furnizeze asemenea arme în zona de luptă în vederea lovirii teritoriului nostru, (…), de ce noi n-am avea dreptul să furnizăm arme de-ale noastre de aceeaşi clasă în regiuni ale lumii în care să fie lovite instalaţii sensibile ale ţărilor care acţionează astfel împotriva Rusiei?”, declara la 5 iunie Vladimir Putin.

Potrivit armatei ruse, cinci rachete de tip ATACMS au fost trase de către forţe ucrainene duminic, iar patru au fost distruse în zbor, în apropiere de Sevastopol, un oraş portuar care găzduieşte Flota rusă la Marea Neagră.

Guvernul local a anunţat că fragmente ale proiectilelor interceptate au căzut ”în zone de coastă”.

Cel puţin patru morţi au fost înregistrate – inclusiv doi copii -, iar peste 150 de persoane au fost rănite, potrivit ocupaţiei instalate de către Rusia.

Luni, Ministerul rus de Externe a convocat-o la Moscova pe ambasadoarea Statelor Unite Lynne Tracy, pe care a avertizat-o că Rusia preconizează ”măsuri de retorsiune” şi a acuzat că ”Statele Unite, care poartă un război hibrid împotriva Rusiei, au devenit o parte a conflictului” din Ucraina.

”Ambasadoarei i s-a spus că asemenea acţiuni ale Washingtonului (…) de autorizare a unor atacuri în interiorul teritoriului rus, nu vor rămâne nepedepsite. Vor urma măsuri de retorsiune”, a anunţat ministerul.

Cu o zi înainte, Ministerul rus al Apărării a ameninţat cu o replică şi a subliniat că datele ţintirii cu ATACMS sunt ”deţinute de către specialiţti americani pe baza unor date ale serviciilor de informaţii prin satelit ale Statelor Unite”.

Rusia comite zilnic, de pe teritoriul său, atacuri sângeroase în Ucraina de peste doi ani, cere ca Ucraina să capituleze şi denunţă susţinerea Kievului de către Occident.

Ucraina consideră drept legitime ţinte militare din Crimeea şi de pe teritoriul rus, în contextul în care forţele ucrainene, care suferă de o lipsă de oameni şi armament, sunt suspuse de către armata rusă unei presiuni tot mai mari pe front.

”Crimeea este un câmp vast şi un depozit militar (rus), cu sute de ţinte militare directe”, a ameninţat un consilier al preşedinţiei ucrainene, Mihailo Podoliak.

GAZ IRITANT, INTERZIS

Ucraina este vizată zilnic în atacuri ruseşti, care i-au devastat infrastructura energetică şi provoacă întreruperi ale alimentării cu electricitate în întreaga ţară, pentru a face faţă penurii de electricitate.

O rachetă rusească a lovit luni dimineaţa un depozit în Odesa, un port strategic la Marea Neagră, în sudul Ucrainei, a rănit trei persoane şi a provocat un incendiu pe o suprafaţăă de 3.000 de metri pătraţi, potrivit autorităţilor ucrainene, care nu au făcut alte previzări cu privire la ţintă.

În regiunea Herson (sud), un bărbat în vârstă de 40 de ani a fost ucis într-un bombardament în localitatea Stepanivka, anunţă Kievul.

În nord-est, două persoane au murit după ce ”o maşină a declanşat o mină antitanc”, porivit guvernatorului Harkovului, Oleg Sînegubov.

Statul Major ucrainean acuză luni Rusia de o intensificare a atacurilor cu gaz lacrimogen deturnat de la utilizarea acestuia de bază.

Aceste atacuri sunt comise prin lansare cu drona a unor ”grenade (de tip) K-51 şi RG-VO”, folosite de obicei de către forţe de ordine în cazuri de revoltă.

Armata ucraineană anunţă că a ”documentat 715 cazuri” în mai, ”cu 271 de cazuri în plus faţă de aprilie” şi denunţă o ”încălcare a Convenţiei privind punerea la punct, fabricarea, depozitarea şi folosirea de armament chimic şi privind distrugerea acestuia” (CIAC).

CIAC interzice folosirea gazelor iritante ca ”mijloc de război”, însă le autorizează în menţinerea ordinii publice.

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here