Numele lui Adrian Năstase apare în dosarul licențelor Microsoft din Austria. Procurorii de la Viena susțin că fostul premier este cel care ar fi negociat mega-tunul din România, unde oameni de afaceri au încasat comisioane de milioane de dolari. Banii au fost luați prin firme paravan care au încheiat contracte fictive, după ce valoarea contractelor a crescut de la an la an. Jurnaliștii Realitatea PLUS au încercat să obțină un punct de vedere de la Adrian Năstase, dar fără succes.
Mega-afacerea Microsoft din România a fost pusă la cale de conducerea Fujitsu Siemens Computers din Austria. Cei care tranzacționau licențele gigantului american au știut de comisioanele ce urmau să ajungă la factorii de decizie din țara noastră. În decursul a 5 ani, peste 26 de milioane de dolari au reprezentat șpaga pe care politicienii și oamenii de afaceri români au încasat-o după contractul păgubos semnat de Adrian Năstase.
Pentru pregătirea și încheierea contractelor enumerate mai jos, fiecare dintre acestea conținând “comisioane” supraevaluate în detrimentul statului român și fiind încheiate cu încălcarea legislației române, astfel, pentru îndeplinirea unor activități oficiale cu încălcarea îndatoririlor de serviciu, au oferit, promis și, în unele cazuri, au și acordat avantaje pentru ei și/sau pentru terți, respectiv părți din “comisioanele” supraevaluate în aceste contracte, pentru a obține comenzi în tranzacții comerciale internaționale, respectiv în perioada premergătoare și cu ocazia semnării. La 15 aprilie 2004, prin intermediul lui Claudiu-Ionuț Florică și/sau al altor persoane, cel puțin oficialii români, Adrian Năstase, Dan Nica, Eugen Bejinariu, Mihai Nicolae Tănăsescu și Cristian Diaconescu.
Procurorii austrieci au descoperit că Viktor Malinowski că fostul director regional pentru Europa de Sud-Est, împreună cu alte patru persoane din conducerea multinaționalei știau de comisioanele încasate în urma contractului din România. Anchetatorii îi acuză de luare de mită, abuz de încredere și spălare de banii. În rechizitoriul înaintat tribunalului din Viena apare numele mai multor miniștrii și funcționari publici din guvernul României care au beneficiat de contractele umflate prin acte adiționale.
Dorin Cocoș a explicat în exclusivitate la Realitatea PLUS că a fost contactat de către Claudiu Florică pentru a intra în afacerea cu licențele Microsoft.
În România au fost deschise trei dosare pentru a ancheta șpăgile încasate pentru cele 50 de mii de licențe Microsoft, iar doar unul s-a finalizat cu condamnări. În dosarul deschis după contractul din 2009, Claudiu Florică și Dinu Pescariu au scăpat cu basma curată, chiar dacă au fost pioni principali în schema de deturnare a fondurilor. În spatele gratiilor au ajuns Dorin Cocoș, Dumitru Nicolae, Gabriel Sandu și Gheorghe Ștefan.