Un ofiţer de poliţie în vârstă de 61 de ani a murit și unul de 27 de ani a fost grav rănit într-un accident produs în timp ce-l escortau pe premierul ungar Viktor Orban către aeroportul din Stuttagart. Orban mersese în Germania pentru a asista la meciul Ungaria – Scoția.
Coloana lui Viktor Orban în Germania a fost implicată într-un accident grav, potrivit presei internaționale.
Motocicliștii poliţiei rutiere Stuttgart îl escortau pe Orban la aeroport, când un şofer în vârstă de 69 de ani, care nu ştia că o intersecţie e închisă pentru escortă, a încercat să vireze și a intrat în coliziune cu unul dintre agenți, cel în vârstă de 61 de ani.
În urma impactului, motocicleta acestuia a fost proiectată pe motocicleta colegului de 27 de ani. Primul agent a murit, iar al doilea a fost grav rănit.
„Suntem profund șocați de accidentul colegilor noștri. Circumstanțele tragice ale decesului valorosului nostru coleg ne-au lăsat fără cuvinte și au afectat profund întreaga forță de poliție din Stuttgart”, a declarat șeful poliției, Markus Eisenbraun.