Nuclearelectrica, compania de stat care administrează centrala nucleară din Cernavodă, anunţă că reactorul 1 a fost resincronizat sâmbătă după-amiază la Sistemul Energetic Naţional după finalizarea programului de oprire planificată. 

”Nuclearelectrica SA anunţă că lucrările aferente opririi planificate a Unităţii 1 CNE Cernavodă au fost finalizate, iar sincronizarea la Sistemul Energetic Naţional s-a realizat în după-amiaza zilei de 29 iunie 2024”, informează compania.

Unitatea 1 a intrat în programul de oprire planificată în data de 19 mai 2024, în vederea efectuării lucrărilor de mentenanţă planificate, realizate o dată la doi ani pentru fiecare unitate.

În perioada opririi planificate s-au efectuat activităţi din următoarele programe:

– Programul de mentenanţă preventivă;

– Programul de mentenanţă corectivă;

– Programul de inspecţii;

– Programul de testări obligatorii pe perioada opririlor planificate;

– Programul de implementare modificări de proiect.

„Lucrările s-au executat în condiţii de siguranţă pentru personalul centralei, public şi mediul înconjurător, conform procedurilor aprobate utilizate la CNE Cernavodă”, mai arată compania.

Nuclearelectrica contribuie cu peste 18% din energia nucleară la producţia totală de energie şi cu 33% din producţia totală de energie fără CO2 din România.

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here