Mai multe incidente au avut loc la marșurile cu mii de oameni din centrul Capitalei. Mișcările minorităților sexuale s-au suprapus din nou cu marșul normalității. 

Mai mulți contramanifestanți au fost legitimați, iar unul a fost dus la secție. Mii de oameni care susțin legalizarea parteneriatelor civile între persoanele de același sex, dar și recunoașterea unei serii de drepturi pentru comunitatea LGBTQ+, au ieșit din nou în stradă.

Marșul lor s-a desfășurat pe un traseu cuprins între Piața Victoriei și Parcul Izvor. Cu doar câteva ore înainte, pe același traseu a pornit o contramanifestație. 

Aflat la cea de-a 20-a ediție, marșul Bucharest Pride a fost organizat cu sprijinul a 25 de ambasade din țara noastră, dar și a Reprezentanței Comisiei Europene în România.

„Am venit aici ca să fiu aliată. Eu sunt straight, dar susțin extrem de mult oamenii din această comunitate.  Să fim mai empatici și să încercăm să înțelegem mai bine oamenii și de ce fac ceea ce fac”, a spus o participantă la marș.

„Au nevoie de aceleași drepturi pe care le au oamenii așa-zis normali. Ei oricum vor iubi în continuare pe cine iubesc și vreau să aibă aceleași drepturi pe care le avem și noi. Nu am fost niciodată de acord cu ideea că oamenii LGBT nu au voie să aibă copii sau să adopte copii sau să se căsătorească.”

„Parada asta înseamnă pentru noi în primul rând un manifest pentru că uite hei sunt un om normal, sunt îmbrăcată normal și am venit aici să susțin drepturile întregii comunități și mă bucur foarte mult să mă aflu aici.Pentru mine înseamnă comunitate, înseamnă empatie, fericire, iubire. ”

Oamenii care au participat la „Marșul Normalității”, organizat cu doar câteva ore înainte, nu sunt de aceeași părere.

Manifestanții spun că nu sunt de acord cu legalizarea căsătoriilor celor de același sex.

„Sustin familia normala din femeie barbat care rezulta copii” „Dumneata ai o mama si un tata? da. atunci e normal” „Nu exista doi barbati sa faca copil, nu exista doua femei sa faca un copil. toti!”

”Biserica inseamna adunare, iar aici vedeti poporul, deci poporul lui Dumnezeu”

Anul acesta, Gigi Becali a fost marele absent de la protest.

„Nu mai pot eu sa merg cu crucea in spate, sunt si eu batran, nu mai am putere”, a spus Gigi Becali într-o intervenție la Realitatea Plus.

Marșul pro familie, care a ajuns la cea de-a 20-a ediție, a fost autorizat de Primăria Capitalei. Participanții susțin că Marșul exprimă protestul românilor care susțin familia tradițională.  

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here