Executivul reacţionează după ce în spaţiul public au apărut documente referitoare la grupul de lucru pentru verificarea raportărilor privind COVID: Documentele nu au nicio legătură cu Guvernul sau cu aparatul de lucru al premieurlui  / Precizările MS

Informaţiile apărute în presă cu privire la existenţa unui document transmis în atenţia premierului Florin Cîţu, referitor la constituirea unui grup de lucru în cadrul Ministerului Sănătăţii privind verificarea raportărilor zilnice privind evoluţia pandemiei COVID-19 sunt false şi lipsite de fundament, transmite Executivul, precizând că la cabinetul prim-ministrului, la Registratura Generală şi la Secretariatul General al Guvernului nu a fost înregistrat niciun document cu acest subiect. De asemenea, Executivul anunţă că ”la nivelul aparatului de lucru al Guvernului vor continua verificările şi, dacă se va dovedi că atribuirea caracterului oficial al documentului este falsă, cu siguranţă organele competente se vor autosesiza”. Ministerul Sănătăţii anunţă, după apariţia mai multor documente în spaţiul public, că în acest moment nu există un grup de lucru legal constituit la nivelul ministerului, astfel ca in cursul zilei de luni va fi constituit un grup de lucru în conformitate cu legislaţia in vigoare

  Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here