Astăzi, vremea va fi în general instabilă, iar în nordul, centrul, estul și sudul țării se va răci.
Temporar vor fi înnorări accentuate, averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului, în Transilvania, cea mai mare parte a Munteniei, Moldovei, local în Dobrogea, Oltenia, Maramureș și izolat în rest.
Ploile vor avea și caracter torențial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, pe alocuri se vor înregistra cantități însemnate de apă. Pe arii restrânse va cădea grindină.
Temperaturile maxime se vor încadra între 17 grade în nordul Moldovei și 33 de grade în Dobrogea continentală.
În București, vremea se va răci semnificativ, astfel că temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 26 de grade. Cerul va fi mai mult noros și vor fi perioade cu averse, descărcări electrice și posibil intensificări de scurtă durată ale vântului.
La munte, vremea va fi în general instabilă și se va răci. Vor fi perioade cu înnorări accentuate, averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi local de 20…30 l/mp și pe alocuri peste 40 l/mp.
La mare, vremea va fi ușor instabilă. Cerul va avea înnorări temporare și trecător vor fi averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperaturile maxime se vor situa între 28 și 31 de grade. Temperatura apei mării va avea valori de 24…26 de grade.