Un bărbat riscă închisoare pe viață după ce și-a strangulat soția și a încercat să scape de cadavrul acesteia într-o valiză, pe care a aruncat-o în râu. Crima șocantă a avut loc în fața copiilor lor și a amantului soției, cu care aceasta conversa pe TikTok în momentul atacului. Vă avertizăm că urmează informații cu un puternic impact emoțional. Cum s-a întâmplat crima
Evil Aminan Rahman a fost găsit vinovat pentru strangularea Sumei Begum, în noaptea de 29 aprilie, într-un apartament din estul Londrei. Tragedia s-a desfășurat în fața celor doi copii ai lor și a lui Shahin Miah, amantul Sumei, care participa la o conversație video online cu ea.
După comiterea crimei, Rahman a pus corpul soției sale de 24 de ani într-o valiză și l-a aruncat în râul Lea, un afluent al Tamisei. Valiza cu rămășițele Sumei a fost descoperită zece zile mai târziu pe malul râului.
Criminalul riscă închisoare pe viață
Rahman a fost condamnat miercuri, după ce detaliile tulburătoare ale crimei au fost prezentate în instanță. Shahin Miah a reușit să înregistreze evenimentele tragice și a predat înregistrarea poliției. În timpul procesului, amantul a mărturisit că Rahman a amenințat-o pe Suma cu moartea în timpul unei conversații video, iar în fundal se auzeau țipetele acesteia.
Într-un alt apel video, Rahman i-a spus lui Miah: “Uite, am ucis-o pe Suma și acum pregătește-te”, arătându-i înregistrarea cu Suma moartă și insultându-l.
Suma și Miah s-au cunoscut prin intermediul aplicației TikTok în 2021, la un an după ce ea s-a mutat cu Rahman, în urma unei ceremonii de căsătorie aranjate prin telefon în 2019. Instanța a aflat că Suma era nefericită în căsnicie și dorea să-l părăsească pe Rahman.
Rahman a negat acuzațiile de crimă și agresiune, dar a pledat vinovat pentru împiedicarea unei înmormântări legale și decente a corpului soției. După un proces de o lună, juriul a deliberat timp de patru ore și 27 de minute și l-a găsit vinovat de toate acuzațiile.
Rahman a fost arestat și urmează să fie condamnat pe 31 iulie. Sentința sa ar putea fi închisoarea pe viață, dată fiind gravitatea faptelor sale.