Pastila pentru suflet: Pilda zilei: Adevărul.  

Pilda zilei: Adevărul 

Doi zidari construiau un zid. Când era gata să aşeze o cărămidă, unul dintre ei a observat că aceasta era mai groasă într-o parte decât în cealaltă. Tovarăşul lui, Petru, l-a sfătuit să o arunce şi să pună alta în locul ei.

– Dacă nu vei face aşa, Ioane, lucrul îţi va ieşi rău.– Cum aşa, l-a întrebat Ioan, cum poate să îmi strice zidul un lucru aşa de nimic, care aproape că nici nu se observă? Tu Petre, prea le iei în serios pe toate.

Şi Ioan şi-a văzut în continuare de lucru, zidind cărămidă peste cărămidă până seara târziu, când amândoi şi-au lăsat lucrul şi au plecat spre casele lor.

A doua zi, când s-au întors iarăşi la lucru, ce le-a fost dat să vadă! Din pricina acelei cărămizi rele, zidul nu a mai mers drept şi, cu cât se înălţa, cu atât se înclina mai mult, aşa că peste noapte acesta s-a prăbuşit şi Ioan a trebuit să înceapă zidul din nou.

Tot astfel este şi cu fiecare neadevăr din inimile noastre. Minciuna, care la început este aşa de mică, creşte şi iar creşte, până ce, în cele din urmă, aduce peste noi ruşine şi ocară.

De aceea, spune şi cuvântul lui Dumnezeu: „Lepădaţi minciuna şi grăiţi adevărul!” 

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here