Premierul Marcel Ciolacu a anunțat astăzi că Guvernul României va adopta o strategie de investiții semnificative în fotbalul românesc. În cadrul ședinței de Guvern, premierul a explicat că această inițiativă are ca scop susținerea și dezvoltarea sportului național, în special a cluburilor de copii și juniori.
Noua strategie guvernamentală își propune să multiplice la nivel național modelul de succes impus de Academia lui Gheorghe Hagi, considerată un exemplu de bune practici în dezvoltarea tinerelor talente. Premierul a subliniat importanța acestui model și necesitatea extinderii lui pentru a sprijini și alte cluburi din țară.
„Cred că după performanța fotbaliștilor noștri la Euro 2024, care a declanșat emoție și mândrie națională, trebuie să facem pași concreți ca să asigurăm o naționalei o resursă constantă de tineri valoroși. De aceea, aprobăm un memorandum prin care finanțăm de la bugetul de stat academiile de fotbal publice sau private, pe baza clasificării făcute de Federația Română de Fotbal. Pentru fiecare leu cheltuit de FRF sau cluburi, statul român va aloca, de asemenea, un leu.
Singura condiție este ca destinația exclusivă a finanțării să fie pentru copii și juniori. Cred că acesta este traseul corect; este un model de succes pus în practică de Gică Hagi și Gică Popescu la Academia de la Constanța. Actuala națională are mulți jucători crescuți acolo, trebuie să recunoaștem asta, să ne înclinăm în fața lui Hagi și să multiplicăm acest exemplu la nivel național!”, a spus Marcel Ciolacu.