Preşedintele rus Vladimir Putin a subliniat că Rusia ia în serios afirmaţiile lui Donald Trump în legătură cu oprirea rapidă a conflictului armat dintre Kiev şi Moscova, în cazul în care va fi reales. 

Întrebat despre declaraţiile lui Trump potrivit cărora acesta ar putea pune capăt rapid războiului din Ucraina dacă ar câştiga alegerile prezidenţiale, Putin a spus că Rusia îl ia în serios, dar că nu cunoaşte detaliile niciuneia din propunerile de pace ale lui Donald Trump.

“Faptul că dl. Trump, în calitate de candidat la preşedinţie, declară că este pregătit şi are dorinţa de a opri războiul în Ucraina, noi luăm foarte în serios toate acestea”, a afirmat Putin, în cursul unei conferinţe de presă la Astana, capitala Kazahstanului, unde a participat la summitul Organizaţiei de Cooperare de la Shanghai (OCS).

“Bineînţeles, nu cunosc propunerile pe care le are cu privire la modul în care doreşte să facă acest lucru. Şi, evident, aceasta este o întrebare-cheie. Dar nu am nicio îndoială că o spune cu sinceritate. Iar noi vom sprijini aceasta”, a continuat liderul de la Kremlin, citat de Agerpres.Comentariile lui Putin intervin cu mai puţin de o săptămână înaintea unui important summit NATO la Washington, unde se va discuta mult despre Ucraina, într-un moment în care perspectiva unei posibile victorii a lui Donald Trump la alegerile americane din această toamnă face să planeze mari incertitudini privind continuarea sprijinului american esenţial către Kiev pentru a rezista invaziei ruse pe scară largă.

Donald Trump Jr. și Cozmin Gușă, speakeri la „US-Eastern Europe Business Talks”! Bratislava, Budapesta, Belgrad, BucureștiÎn mai 2023, Donald Trump a declarat că va pune capăt conflictului “în 24 de ore” dacă va reveni la preşedinţia SUA.Săptămâna trecută, în cadrul dezbaterii sale cu Joe Biden, el a afirmat, de asemenea, că dacă un preşedinte american “respectat de Putin” ar fi fost la putere în momentul atacului din februarie 2022, liderul rus “nu ar fi invadat niciodată Ucraina”.Totodată, Vladimir Putin şi-a reiterat opoziţia faţă de orice încetare a focului în Ucraina dacă Kievul nu face concesii Rusiei pe o bază “permanentă”.”Nu putem exclude faptul că (…) inamicul se va folosi de încetarea focului pentru a-şi îmbunătăţi poziţiile, a se reînarma, a-şi completa armata prin mobilizare forţată şi a se pregăti pentru a continua conflictul armat”, a spus liderul de la Kremlin, suspectat de aceleaşi intenţii de tabăra opusă.La 14 iunie, Putin a propus o încetare a focului şi deschiderea negocierilor de pace cu Ucraina dacă aceasta îşi retrage trupele din patru regiuni parţial ocupate de Moscova (Doneţk, Lugansk/est/, Herson şi Zaporojie /sud) şi renunţă la planurile sale de aderare la NATO.La summitul OCS de joi, preşedintele rus a admis că acordurile de la Istanbul convenite între Ucraina şi Rusia în primăvara anului 2022 ar putea sta la baza negocierilor pentru rezolvarea conflictului, relatează media de stat ruse, între care şi agenţia oficială de presă TASS.”Aceste acorduri rămân pe masă şi pot fi folosite ca bază pentru continuarea acestor negocieri”, a menţionat Putin, adăugând că “şeful delegaţiei ucrainene la negocieri a parafat un acord, ceea ce înseamnă că, aparent, Ucraina a fost destul de mulţumită de el”.În luna mai, ministrul de externe ucrainean Dmitro Kuleba a declarat că între Rusia şi Ucraina “nu au existat niciodată” acorduri convenite la discuţiile de la Istanbul pentru rezolvarea conflictului. El a menţionat că “unul dintre cele mai mari succese ale propagandei ruse” îl reprezintă faptul că discuţia despre negocieri s-a concentrat pe concesiile pe care ar trebui să le facă Ucraina, notează portalul rus RBC.ru.

Eliot Sorel, în dialog cu Ana Maria Păcuraru-interviul care promite să schimbe cursul politicii internaționale: Biden are ocazia să facă un ultim gest de mare om politic, spunând că el se retrage – VIDEO

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here