Guvernul portughez plănuiește să reintroducă, joi, facilități fiscale pentru rezidenții străini, în ciuda criticilor că această măsură a dus anterior la creșterea prețurilor locuințelor. Ministrul de Finanțe, Joaquim Miranda Sarmento, a declarat pentru Financial Times că schema este esențială pentru atragerea muncitorilor calificați necesari dezvoltării economice. Ce a transmis Guvernul portughez
Inițial introdusă în 2009, schema a oferit rezidenților străini care petrec peste 183 de zile pe an în Portugalia o cotă specială de impozitare de 20% pentru veniturile obținute din activități cu valoare adăugată mare, precum medicina și învățământul universitar. Scopul a fost de a atrage investitori și profesioniști într-o perioadă de criză financiară profundă.
Cunoscută sub numele de NHR (Non-Habitual Resident), schema a inclus și scutiri de taxe pentru majoritatea veniturilor din străinătate, dacă acestea au fost deja impozitate în țara de origine, precum și o cotă unică de 10% pentru pensiile din surse externe. Programul a fost disponibil și pentru cetățenii portughezi care au trăit în străinătate timp de cel puțin cinci ani.
Cu toate acestea, fostul premier Antonio Costa a criticat schema în octombrie 2023, afirmând că a contribuit la creșterea prețurilor imobiliare și a creat o “nedreptate fiscală” care nu mai este justificată. Ca urmare, guvernul său a decis să elimine această măsură.
În noiembrie, Parlamentul portughez a extins schema până la sfârșitul anului 2024, cu condiția ca solicitanții să dovedească că și-au pregătit mutarea în Portugalia în cursul anului 2023.
Declarațiile Ministrului de Finanțe
Ministrul de Finanțe, Joaquim Miranda Sarmento, a subliniat că scutirile de taxe vor continua să acopere salariile și veniturile profesioniștilor, dar nu și pensiile, dividendele sau câștigurile de capital. „Avem nevoie de muncitori calificați și de creștere economică,” a spus Sarmento.
Anunțul oficial privind reintroducerea scutirii de taxe este așteptat joi seara, la finalul ședinței de Guvern. Totuși, schema necesită aprobarea Parlamentului, un proces care ar putea întâmpina dificultăți, deoarece premierul Luis Montenegro guvernează fără o majoritate.
Datele oficiale arată că peste 74.000 de persoane au beneficiat de această schemă în 2022, ceea ce a costat bugetul de stat peste 1,5 miliarde de euro, o creștere anuală de 18,5%.