Gruparea Hamas a renunțat la o cerință cheie, și anume ca Israelul sa se angajeze în prealabil să pună capăt complet războiului, afirmă un oficial Hamas și unul egiptean. 

Compromisul aparent al grupării teroriste ar putea contribui la prima pauză în lupte din noiembrie anul trecut și ar pregăti terenul pentru discuții ulterioare privind încheierea unui război devastator care durează de nouă luni. Dar toate părțile au avertizat că un acord nu este încă garantat.

Cei doi oficiali, care au vorbit în condiții de anonimat pentru a discuta despre negocierile în curs, spun că acordul etapizat al Washingtonului va include mai întâi o încetare a focului „deplină și completă” de șase săptămâni, care ar duce la eliberarea unui număr de ostatici, inclusiv femei, bătrâni și răniți, în schimbul eliberării a sute de prizonieri palestinieni. În aceste 42 de zile, forțele israeliene s-ar retrage, de asemenea, din zonele dens populate din Gaza și ar permite întoarcerea persoanelor strămutate la casele lor din nordul Gazei, au declarat cei doi.

În această perioadă, Hamas, Israelul și mediatorii ar negocia, de asemenea, termenii celei de-a două etape, care ar putea duce la eliberarea ostaticilor de sex masculin rămași, atât civili, cât și soldați, spun oficialii. În schimb, Israelul ar elibera alți prizonieri și deținuți palestinieni. Cea de-a treia faza ar prevedea returnarea tuturor ostaticilor rămași, inclusiv a cadavrelor prizonierilor morți, și demararea unui proiect de reconstrucție care ar dura ani de zile.

Potrivit celor doi oficiali, Hamas dorește în continuare „garanții scrise” din partea mediatorilor că Israelul va continuă să negocieze un acord de încetare permanentă a focului după intrarea în vigoare a primei etape.

Reprezentantul Hamas a declarat că aprobarea grupului a venit după ce a primit „angajamente și garanții verbale” din partea mediatorilor că războiul nu va fi reluat și că negocierile vor continuă până când se va ajunge la o încetare permanentă a focului.

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here