Procurorul general al României, Alex Florenţa, afirmă, duminică, în mesajul de Ziua Justiţiei, că o justiţie independentă nu este un lux, este o necesitate. 

Procurorul general al României, Alex Florenţa, afirmă, duminică, în mesajul de Ziua Justiţiei, că o justiţie independentă nu este un lux, este o necesitate, iar statul de drept presupune că toată lumea este agală în faţa legii şi se supune aceloraşi rigori, indiferent de statut.

”Statul de drept este baza oricărei societăţi democratice (…) Statul de drept este garanţia că oricine, indiferent de statutul sau poziţia sa, este tras la răspundere pentru încălcarea legii după aceleaşi standarde legale, fără nicio discriminare sau favorizare. Este ceea ce îi protejează pe cei slabi de cei puternici, pe individ de colectiv şi minoritatea de majoritate”, a transmis, duminică, Alex Florenţa, în mesajul de Ziua Justiţiei.

Procurorul general apreciază că ”esenţială pentru menţinerea statului de drept este prezenţa unor instituţii judiciare puternice şi independente”.

”O justiţie independentă nu este un lux; este o necesitate. Aceasta serveşte drept control asupra celorlalte puteri ale statului, prevenind abuzurile de putere şi protejând drepturile individuale. Fără independenţa reală a sistemului judiciar şi a instituţiilor care îl compun nu poate exista o justiţie corectă. În acest cadru, procurorii joacă un rol esenţial. Suntem administratorii interesului public, apărătorii justiţiei şi protectorii societăţii. Datoria noastră este să aplicăm legea în mod corect şi imparţial, să căutăm permanent adevărul şi să ne asigurăm că justiţia este în mod real făcută şi percepută ca atare. Aceasta nu este doar o responsabilitate uriaşă, ci şi o provocare enormă. Fiecare decizie pe care o luăm, fiecare caz pe care îl instrumentăm influenţează în mod direct vieţile oamenilor şi structura societăţii noastre”, a mai transmis procurorul general.

Acesta afirmă că sistemul are nevoie de procurori nu doar bine pregătiţi şi buni cunoscători ai legii, ci şi oneşti şi curajoşi.

”Avem nevoie de procurori care să înţeleagă încrederea profundă pe care societatea a învestit-o în ei, care să fie dispuşi să susţină ceea ce este corect, chiar şi în faţa adversităţii”, a mai afirmat procurul general.

Potrivit acestuia, în ultimii ani, ”instituţiile judiciare s-au confruntat cu provocări care au zdruncinat încrederea publicului în sistemul nostru judiciar”.

”Scandalurile, deciziile de practică uneori insuficient explicate şi de aceea greu de înţeles de către public, precum şi erorile judiciare au aruncat o umbră asupra instituţiilor noastre. Este de datoria noastră să restabilim această încredere, dar pentru acest lucru trebuie să fim pe deplin conştienţi de nevoile şi aşteptările societăţii pe care o servim. Instituţiile judiciare nu trebuie să funcţioneze izolat; ele trebuie să se angajeze conştient împreună cu societatea civilă, să-i înţeleagă preocupările şi să răspundă nevoilor sale în permanentă evoluţie”, mai arată Alex Florenţa în mesajul de Ziua Justiţiei.

”Puterea democraţiei depinde de puterea sistemului nostru judiciar, iar puterea sistemului nostru judiciar depinde de integritatea şi dăruirea celor care servesc în cadrul acestuia. Sărbătorind astăzi Ziua Justiţiei, e un bun prilej să ne reafirmăm angajamentul faţă de aceste principii. Să onorăm statul de drept, să ne sprijinim instituţiile judiciare independente şi să ne dedicăm înfăptuirii justiţiei. Împreună, putem construi o societate în care dreptatea nu este doar un ideal, ci o realitate pentru toţi”, a încheiat procurorul general.

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here