Astazi, vremea se va menține călduroasă, caniculară în orele amiezii în sudul, vestul și local în sud-estul țării, unde și disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală va depăși ușor pragul critic de 80 de unități. Cerul va fi variabil, mai mult senin în sud și sud-est, iar după-amiaza vor fi înnorări temporare, ploi de scurtă durată și descărcări electrice, pe arii restrânse în zona Carpaților Occidentali, vestul Carpaților Meridionali și în jumătatea de nord a Carpaților Orientali și izolat posibil în Crișana și Maramureș. Vântul va sufla slab și moderat, posibil cu intensificări trecătoare asociate ploilor. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 30 și 38 de grade. 

In Bucuresti, vremea va fi caniculară, disconfortul termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală va depăși ușor pragul critic de 80 de unități. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 37 de grade.

La munte, vremea se va menține caldă. Cerul va fi variabil, iar după-amiaza vor fi înnorări temporare, ploi de scurtă durată și descărcări electrice, pe arii restrânse în zona Carpaților Occidentali, vestul Carpaților Meridionali și în jumătatea de nord a Carpaților Orientali. Vântul va sufla slab și moderat, posibil cu intensificări trecătoare asociate ploilor. 

La mare, vremea va fi călduroasă, iar disconfortul termic va fi ridicat. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 30 și 34 de grade, iar noaptea va fi tropicală, cu minime între 21 și 25 de grade.Temperatura apei mării va avea valori de 25…27 de grade. 

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here