Introducerea salariului minim european nu va ridica foarte mult nivelul de trai, iar românii nu vor avea venituri ca angajații din alte state europene. Este anunțul care vine din partea economiștilor în condițiile în care puterea de cumpărare a continuat să scadă.
Proiectul de lege a fost trimis în Parlament, iar statistica arată că România va rămâne în clasamentul celor mai mici salarii din Europa.
Salariul minim european nu va ridica prea mult nivelul de trai
Potrivit proiectului trimis în Parlament, venitul se raportează la jumătate din câștigul salarial mediu brut pe economie la nivel național, iar simulările arată că de anul viitor salariul ar putea fi cuprins între 3.900 de lei și 4.200 de lei brut.
Va ține cont acest venit și de o serie de indicatori precum rata de creștere a veniturilor de la noi din țară sau puterea de cumpărare a salariului minim pe economie, însă în formula de calcul a fost introdusă și productivitatea muncii.
Economiștii spun însă că valoarea va rămâne sub cea a coșului minim de consum. Statistica arată că țara noastră se află în continuare în clasamentul țărilor cu cele mai mici salarii.
„Crezi că un român poate să se descurce cu acest salariu? În niciun caz! Un tânăr la început de drum ce poate să facă cu salariul minim? Să-și plătească chiria și cam atât”, spun românii revoltați.
„M-am angajat recent și am undeva la 3.000 de lei și bonuri de masă și tot mi se pare puțin.”, a transmis un alt român.
„Ca tânăr în România sau în București sau în orice alt oraș mare nu te descurci cu banii ăștia. Chirie, facturi…”, spune un tânăr.
Mai mult, datele arată că românii muncesc aproximativ 6 luni doar pentru a-și plăti taxele la stat. Dacă va fi introdusă impozitarea progresivă de anul viitor, perioada va crește.
Ce au transmis specialiștii
„Contribuțiile de pe salarii, impozitul pe venitul salarial împreună cu tva ne duc către acea valoare 7 luni din an. Am făcut un calcul 7 ani din 10 ani noi îi muncim exclusiv pentru a plăti impozite la stat.”, a transmis economistul Cristian Păun.
„Guvernul trebuie să vină cu o anumită facilitate fiscală cu scopul ca salariații care sunt plătiți cu salariul minim să rămână cu mai mulți bani în buzunar, fapt ce ar duce la creșterea nivelului de trai.”, a completat sindicalistul Horațiu Raicu.
La începutul lunii iulie, salariul minim brut a fost majorat la 3.700 de lei.
Sursa: Realitatea PLUS
Cum se va calcula salariul minim european
se raportează la 50% din câștigul salarial mediu brut pe economiese va ține cont de:puterea de cumpărare a salariului minimnivelul general al salariilor și distribuția acestorarata de creștere a salariilorproductivitatea munciirata inflației
Clasamentul celor mai mici salarii din Europa
Iunie 2024Bulgaria – 477 de euro brutRomânia – 615 euro (3.300 de lei brut)Ungaria – 697 de euro brutLetonia – 700 de euro brutSursa: Eurostat