Chiar dacă temperaturile oficiale sunt cu mult sub ceea ce se resimte la nivelul asfaltului, există români pentru care mișcare este religie, deci nici măcar cele 40 de grade Celsius de la umbră nu îi poate opri.
Mulți evită efortul fizic în zilele călduroase de vară. Cu toate acestea, există și persoane care nu vor să renunțe la antrenamente nici atunci când temperaturile depășesc 30 – 35 de grade Celsius. Ei bine, exercițiile fizice și valorile termice ridicate duc la creșterea temperaturii interne a corpului.
În această situație, este important să luăm măsuri suplimentare de precauție atunci când facem efort. Cel mai probabil, mulți se întreabă care este ora la care e bine să faci sport pe caniculă. Potrivit experților, în zilele toride, efectuarea exercițiilor fizice se recomandă dimineața până la ora 09:00. De asemenea, acestea pot fi făcute și seara, după ora 19:00.
Sfaturi utile pentru antrenamentele în zilele caniculare
Acum că știm intervalele orare la care este recomandat să facem sport pe caniculă, iată și câteva sfaturi utile la antrenamentele în condiții de căldură extremă. În primul rând, evită să faci sport în timpul celor mai fierbinți momente ale zilei, de obicei între orele 11:00 și 17:00. Antrenează-te dimineață devreme sau seara târziu, când temperaturile sunt mai scăzute.
Hidratarea adecvată este foarte importantă
Asigură-te că bei suficientă apă înainte, în timpul și după exercițiile fizice. Începe să te hidratezi cu cel puțin 30 de minute înainte de a începe antrenamentul și bea apă în mod regulat pe parcursul antrenamentelor.
Alege îmbrăcămintea corespunzătoare
Dacă ai de gând să faci sport pe caniculă, poartă haine ușoare, de culori deschise și fabricate din materiale care permit pielii să respire. Așadar, poți să optezi pentru haine care absorb transpirația și se usucă rapid. De asemenea, poți purta o șapcă pentru a te proteja de razele soarelui.
Intensitatea antrenamentelor și locurile în care faci exercițiile
Găsește locuri umbrite sau cu o briză răcoroasă, cum ar fi parcuri cu multă vegetație sau zone din apropierea lacurilor. De asemenea, când faci sport pe caniculă este bine să reduci intensitatea antrenamentului. Este recomandată să eviți și activitățile fizice foarte solicitante.
Chiar și durata antrenamentelor poate fi redusă pentru a nu te supraîncărca. Totodată, este indicat să fii atent la semnele de suprasolicitare și de deshidratare a corpului. Dacă te simți amețit, slăbit sau ai simptome precum greață sau dureri de cap, oprește-te imediat și odihnește-te într-un loc răcoros.
Dacă ai posibilitatea, în loc să faci exercițiile obișnuite, poți opta pentru activități acvatice, cum ar fi înotul sau Aqua fitness. Aceste sporturi îți vor permite să te răcorești și să te menții activ în același timp.
Ce trebuie să mai știi atunci când faci sport pe caniculă
Dacă ai probleme de sănătate sau ești nesigur cu privire la capacitatea ta de a face sport în condiții de căldură extremă, este întotdeauna bine să consulți un medic sau un specialist în domeniul sănătății.
De reținut este faptul că siguranța este întotdeauna prioritară. Tocmai de aceea, înainte de a te apuca de antrenament, asigură-te că iei toate măsurile suplimentare pentru a evita riscurile asociate cu efectuarea exercițiilor fizice în zilele toride de vară.