Caz halucinant la un centru de minori din Vaslui. O fată de 13 ani a rămas însărcinată, în timp ce se afla internată, iar nimeni din cadrul instituției nu a primit nici măcar un avertisment pentru evidenta neîndeplinire a atribuțiunilor. 

În timp ce oficialii vorbesc de imaginea impecabilă a instituției, în centrele controlate și gestionate de DGASPC Vaslui se întâmplă lucruri incredibile. Surse din cadrul instituției ne-au declarat că povestea minorelor surprinse pe post de animatoare în club este mult mai gravă. Astfel, una dintre minore are mai puțin de 16 ani și, la vârsta de 13 ani, în timp ce se afla instituționalizată la CSC 2, a rămas însărcinată. În ciuda acestor fapte foarte grave, șefa centrului și, de fapt, nimeni din cadrul instituției nu a primit nici măcar un avertisment pentru evidenta neîndeplinire a atribuțiunilor. În fapt, lucrurile au continuat la fel de haotic, cu multe alte nereguli confirmate de surse din cadrul instituției!

La vârsta de 13 ani, una dintre “dansatoarele” de la DGASPC Vaslui se afla instituționalizată la Centrul pentru Servicii Comunitare numărul 2 Vaslui. Și nu doar că a rămas însărcinată în timp ce se afla sub supravegherea “strictă” a specialiștilor de la DGASPC, dar a încercat să-și întrerupă sarcina prin luarea unor pilule toxice pentru fetus. Pentru a mușamaliza toată această poveste urâtă, șefii instituției au decis să o scoată pe minoră din centru și au plasat-o la un asistent maternal. Ulterior, minora a născut, bebelușul a rămas în grija statului și, drept răsplată, aceasta a fost relocată într-unul din apartamentele gestionate de DGASPC, profitând de libertate și distracție.

Scandal și promiscuitate în apartamentele DGASPC Vaslui

Am primit la redacție un video care arată foarte clar educația “aleasă” primită de minoră din partea specialiștilor “Protecției Copilului” Vaslui. În acestă înregistrare, minora face un scandal monstru în fața unei angajate DGASPC, total depășită de situație. La mai puțin de 15 ani, cât avea atunci, minora nu avea nicio problemă să fumeze și să înjure în public. Evident, vorbim de un copil cu evidente carențe în educație și cu un istoric tulbure, dar unul dintre scopurile pentru care există DGASPC este tocmai îndreptarea și salvarea acestor minori. Și, așa cum se poate dovedi prin nenumărate exemple, specialiștii DGASPC au eșuat răsunător!

Indiferență și răspunsuri laconice din partea DGASPC Vaslui

În loc să ia măsuri pentru îndreptarea acestei situații anormale, responsabilii instituției au depus eforturi considerabile pentru a se mușamaliza neregulile. Mai mult, atunci când redactorii Vremea Nouă au mers la CSC Vaslui pentru a discuta cu șefa Mihaela Iacob, am primit un elegant șut în fund: “Nu avem voie să vorbim cu Vremea Nouă”, ne-a spus șefa centrului în momentul în care ne-am prezentat. În ceea ce privește răspunsul oficial al instituției, cu privire la situația celor două minore, acesta a fost la fel de sec:”Tot ce putem face în asemenea situații este să anunțăm Poliția!”

SURSA

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here