Un bărbat în vârstă de 70 de ani din municipiul Focșani și-a găsit sfârșitul miercuri seara. Victima a căzut de la balconul apartamentului său situat la etajul patru al unui bloc din localitate.
Conform informațiilor furnizate de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Vrancea bărbatul nu era singur acasă. Incidentul tragic a fost raportat la ora 21:49 către dispeceratul IPJ Vrancea prin apelul de urgență 112.
Oamenii legii au ajuns de urgență la fața locului
Echipajele Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Vrancea au intervenit imediat și au început manevrele de resuscitare, însă, din păcate, bărbatul a fost declarat decedat de către personalul medical.
Potrivit unor surse apropiate anchetei, bărbatul era cunoscut cu probleme psihice și, se pare, că ar fi încercat să urce pe balconul locuinței sale, moment în care s-a dezechilibrat și a căzut în gol. În momentul incidentului, surorile sale care locuiau cu el se aflau în altă cameră a apartamentului.
Ancheta în cazul tragic este în desfășurare pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs evenimentul. Autoritățile vor continua să investigheze pentru a aduna toate informațiile necesare în acest caz delicat.