Patronul unui club din Vaslui a fost prins drogat la volan și cu 11 grame de canabis în buzunare. Dar n-a contat pentru magistrați, care au mers pe varianta apărătorilor: „este un stâlp al societății”.
Lucian Dobîrceanu, patronul unui club renumit, a fost iertat de judecători pentru o faptă care, de regulă, se pedepsește cu închisoarea. În motivarea judecătorilor se precizează că s-a avut în considerare faptul că inculpatul și-a recunoscut fapta și, în plus, a contribuit ca martor la prinderea altor traficanți de droguri.
De asemenea, un punct forte, conform instanței, a fost faptul că Lucian Dobîrceanu este “integrat social” și perceput pozitiv de comunitate!
Din motivarea instanței se poate deduce faptul că avocații lui Lucian Dobîrceanu au depus eforturi considerabile pentru a-l prezenta pe acesta în fața instanței drept un model al societății care s-a întâmplat să greșească puțin, dar și-a recunoscut greșeala și “a promis că nu mai face”.
“S-a avut în vedere faptul că inculpatul este la primul conflict cu legea penală, este integrat din punct de vedere social, pozitiv perceput în comunitatea din care provine, așa cum reiese din caracterizările depuse, are loc de muncă, este absolvent de studii superioare”, se arată în motivarea judecătorilor sentinței.
Lucian Dobîrceanu a refuzat evaluarea specialiștilor “Antidrog”
În hotărârea instanței se specifică un amănunt foarte important, și anume refuzul inculpatului de a fi evaluat și consiliat de specialiștii “Antidrog”. În condițiile în care acesta a declarat că obișnuia să consume în mod regulat droguri, lipsa sa de cooperare ar fi trebuit să pună multe semne de întrebare. Tocmai refuzul evaluării centrului antidrog era un motiv pentru mai multă rigoare pentru judecători. Asta deși se consemnează clar “refuzul inculpatului de a se prezenta la Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog în vederea evaluării și includerii în circuitul integrat de asistență a persoanelor consumatoare de droguri. Inculpatul nu a prezentat un motiv pertinent pentru a justifica refuzul și nici nu a făcut dovada vreunui demers în sensul evaluării sale în scopul includerii în programe specifice persoanelor consumatoare de droguri”.
Deși a fost surprins drogat la volan, acest “amănunt” a fost uitat pe parcursul proceselor
În rechizitoriul inițial, se specifică faptul că polițiștii l-au surprins pe Lucian Dobîrceanu, într-o stare “euforică” la volan, “cu pupilele dilatate și din interiorul autoturismului era emanat un miros înțepător, specific cannabisului”. Din motive încă neelucidate, acest aspect nu a mai fost menționat ulterior în motivarea judecătorilor.
Iată cum arăta primul rechizitoriu: “Lucrătorii de poliție au observat că inculpatul avea pupilele dilatate și din interiorul autoturismului era emanat un miros înțepător, specific cannabisului și, în aceste condiții, au efectuat un control în autoturism în cursul căruia, sub scaunul conducătorului auto, au găsit o pungă de culoare albă care conținea 3 pachețele de staniol în care se afla un produs vegetal de culoare verde-oliv, tocat mărunt, cu miros înțepător. Cu ocazia depistării, inculpatul a declarat că în ziua respectivă, înainte de a fi oprit în trafic de lucrătorii de poliție, cumpărase aproximativ 11 grame de cannabis de la o persoană necunoscută, drog destinat consumului propriu. În ceea ce privește conduita inculpatului anterioară comiterii infracțiunii, Curtea reține că acesta, conform declarației date în calitate de suspect la data de 17.10.2022 (fila 74 ds. u.p.), a fost consumator de cannabis, de la începutul anului 2022 cumpărând cantitatea de 5 – 6 grame de cannabis în fiecare lună, dovedind astfel existența unei adicții constante și de durată, iar nu un simplu episod pasager de consum de cannabis”.
În fapt, după toate cele menționate, patronul clubului a scăpat fără nicio zi de închisoare, judecătorii apelând la măsura pedepsei de 2 luni cu închisoare cu amânare. Astfel, dacă timp de doi ani de la sentință, Dobîrceanu nu are nici o abatere, pedeapsa dispare și nu este trecută nici măcar în cazier. Se mai precizează și 30 de zile de muncă în folosul comunității, “afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă”.