În conturile generalilor statului paralel ar fi intrat sume fabuloase, în urma optimizărilor judiciare care au fost redirecționate către firme paravan și paradisuri fiscale. 

Generalul inculpat Dumitru Dumbrava a ajuns, luni dimineata, la Sectia 11 de politie pentru semnarea controlului judiciar.

Masura preventiva este pe sfarsite iar in aceasta saptamana, conform surselor Realitatea PLUS, acesta trebuie sa se prezinte din nou pentru a da explicatii. Mai exact, sa vedem daca se va prelungi aceasta masura preventiva de control judiciar sau daca procurorii vor dispune o alta masura mult mai dura. 

Reamintim ca a inceput reaudierea martorilor in dosarul generalilor. La finalul saptamanii trecute l-am vazut pe omul de afaceri Wang Yang, care a venit sa dea din nou explicatii in fata procurorilor. De asemenea, legat de aceasta ancheta apare un nume foarte controversat in cadrul opiniei publice – milionarul Mihai Tufan care ar fi apelat la serviciile de optimizare judiciara ale generalilor, cat si avocatul Rares Dan, care ar fi fost – potrivit surselor Realitatea PLUS – ruda a generaului Florian Coldea. 

Totodata, ies noi amanunte la iveala legate de averile colosale ale generalilor si mai ales ca banii ar fi fost redirectionati catre paradisuri fiscale dar si catre alti intermediari si apropiati ai gruparii coldiste. 

Urmeaza de vazut si cum va justifica Dumitru Dumbrava averea facuta alaturi de Florian Coldea, dar mai ales daca a mai tinut legatura cu generalul Dumitru Cocoru.

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here