Dulceața de prune este cea mai căutată dintre toate dulcețurile. Acest desert este cel mai des întâlnit în toate cămările românilor, fiind la îndemâna oricărei gospodine. Dulceața de prune
Acest lucru se datorează faptului că prunele sunt fructe răspândite în țara noastră și se găsesc sub diverse soiuri, pe gustul fiecăruia, unele mai dulci, altele mai acrișoare. Cert este că, indiferent de soi, ele sunt ideale pentru prepararea dulcețurilor, fiind foarte cărnoase, zemoase, iar din ele iese o dulceață foarte gutoasă.
Prunele sunt fructe extrem de benefice pentru sănătate, fiind bogate în vitaminele (A, K, C, potasiu și fibre). Acestea conțin și antioxidanți, au efect energizant asupra organismului și mențin sănătoase atât mintea, cât și corpul.
Rețeta de dulceață de prune
Rețeta pe care o recomandăm este cea mai simplă rețetă de dulceață. Poate fi încercată de absolut oricine, chiar dacă nu ați mai încercat vreodată să vă preparați singuri dulceața acasă. Această rețetă nu necesită nici o îndemânare, doar răbdare și puțin timp investit.
Clătite împărătești. Cum să prepari cel mai apreciat desert
Dacă tot este sezonul prunelor ar fi păcat să nu încercați, deoarece rezultatul cu siguranță vă va încânta și vă va oferi satisfacția de a savura o dulceață delicioasă, bio și preparată chiar de dumneavoastră.
Ingrediente pentru dulceața de prune:
1 kg zahăr;3 kg prune(orice soi de prune);2 pachete zahăr vanilat.Mod de preparare
Prunele se spală și li se scot sâmburii. Se pun în vasul în care se vor fierbe și apoi se pun la foc mic. Când s-au înmuiat bine și s-a format lichid, se iau de pe foc și se dau printr-o strecurătoare, amestecând cu o lingură de lemn, pentru a separa cojile de pulpă.
Separând cojile, dulceața va fi mult mai fină. Pulpa fructelor și zeama, trecute prin strecurătoare, se pun din nou la fiert pe foc mic. În timpul fierberii se spumează atât cât este nevoie. După ce s-a îngroșat suficient, se adaugă zahărul și vanilia și se amestecă tot mai des în timp ce fierbe.
Când este gata, se ia vasul de pe foc și se lasă puțin la răcit. Apoi, se toarnă dulceața în borcanele curate și sterilizate la cuptor și se acoperă cu capace noi, de asemenea, sterilizate fie în cuptorul încins, fie prin fierbere în apă.
Dacă alegeți să le sterilizați prin fierbere, lăsați-le la uscat înainte de a le folosi. Este foarte important să folosiți capace noi, nefolosite înainte, deoarece cele care au mai fost folosite s-ar putea să nu se închidă perfect, permițând pătrunderea aerului în borcan, lucru ce ar duce la alterarea dulceții.
Așadar, țineți cont de acest lucru, fiind unul dintre secretele conservării, având în vedere că la această rețetă nu se folosesc conservanți artificiali. Așezați borcanele cu capacul în jos și acoperiți-le până a doua zi.