Atacurile tot mai dese ale urșilor, cauzate de coborârea din ce în ce mai des la oraș, i-a făcut pe parlamentari să dezbată măsurile de gestionare a populațiilor de urși. 

Deputaţii au început luni, în sesiune extraordinară, dezbaterile asupra proiectului de lege referitor la măsurile de gestionare a populaţiei de urşi.Şedinţa plenului Camerei Deputaţilor se desfăşoară în format hibrid, cu prezenţă fizică şi online.

Diana Buzăianu (USR): Degeaba creştem o cotă de prevenţie şi dăm dreptul vânătorilor să facă bani din trofee, dacă în continuare urşii periculoşi rămân pe lângă tomberoane, în comunităţi, pe lângă stâne şi pe traseele montane

Deputata USR Diana Buzăianu a declarat, luni, că degeaba creştem o cotă de prevenţie şi dăm dreptul vânătorilor să facă bani din trofee pe această lege, dacă în continuare urşii periculoşi rămân pe lângă tomberoane, în comunităţi, pe lângă stâne şi pe traseele montane.

”Avem o datorie, noi toşi, să protejpm viaţa oamenilor şi avem o datorie să rezolvăm nişte probleme cu soluţii reale, nu cu soluţii care îmbogăţesc nişte şmecheri şi apoi ne lasă pe noi tot cu problema. Avem deja, conform ordinelor care există astăzi în legislaţie, o cotă de intervenţie de 80 de urşi, asta înseamnă că în anul 2023, ar fi putut fi extraşi 80 de urşi periculoşi. Nu a fost atinsă această cotă, pentru că oamenii care ar fi trebuit să ne protejeze nu şi-au făcut treaba”, a spus deputata USR în dezbaterea din plen a proiectului de lege.

 

Ea a precizat că ”degeaba creştem din pix o cotă de intervenţie, dacă în continuare oamenii care trebuie să ne protejeze nu îşi fac treaba”. ”Degeaba creştem o cotă de prevenţie şi dăm dreptul vânătorilor să facă bani din trofee pe această lege, dacă în continuare urşii periculoşi rămân pe lângă tomberoane, în comunităţi, pe lângă stâne şi pe traseele montane”, a precizat Diana Buzăianu.

  

”Ce s-a întâmplat în comisii a fost că pur şi simplu discuţia a fost legată de un număr. Numărul acesta, oricum va fi modificat, în lege, nu va salva oameni”, a mai afirmat Buzăianu, adăugând că în câteva luni vor fi tot acolo şi vor discuta despre alţi oameni omorâţi de urşi.

 

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here