Presa din Italia scrie despre cazul unui “cuplul diabolic” pentru care Italia a devenit o adevărată țară a minunilor. Un egiptean și o româncă au pus la punct o rețea de trafic cu permise de ședere, venituri din cetățenie, ajutoare de șomaj, chiar și prime de maternitate, în urma cărora au câștigat milioane de euro. . 

și “bonă”.n urma unei operațiuni desfășurată de Garda de Finanțe, denumită “Țara promisă”, un egiptean de 50 de ani și partenera sa româncă de 37 de ani au fost demascați.

Aceștia au reușit să înființeze o asociație criminală cu ajutorul căreia să distribuie permise de ședere, venituri din cetățenie, ajutoare de șomaj, chiar și prime de maternitate și “bonă”.

Potrivit procurorilor italieni, statul a fost păgubit cu circa 6,5 milioane de euro, cu mii de cetățeni străini implicați în aproximativ zece ani de activitate, potrivit Știri Diaspora.

Cei do au fost deja inculpați pentru fraudă și asociere infracțională vizând intrarea și șederea ilegală pe teritoriul statului.

Investigațiile efectuate de Unitatea de Poliție Economică și Financiară a Poliției Financiare au arătat că cei doi soți, membrii familiilor lor și alți complici trăiau din venituri ilegale de cel puțin șapte ani, având în vedere cât de mici erau veniturile pe care le declarau autorităților fiscale, potrivit publicației Torino Cronaca.

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here