ANM a emis un Cod Galben de furtuni, ploi torențiale și grindină, valabil în jumătatea de nord a României. Codul roșu de caniculă se menține și el, însă aria regiunilor afectate va fi mai mică.  

Conform prognozei de la ANM în intervalul 17 iulie, ora 12 – 18 iulie, ora 02, vor avea loc intensificări ale vântului ce pot ajunge și până la 70 de kilometri pe oră.

În intervalul menționat, în zona de munte, în Banat, Crișana, Maramureș și jumătatea de nord a Moldovei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică.

Aceasta se va manifesta prin intensificări ale vântului și vijelii (rafale în general de 55…70 km/h), grindină, descărcări electrice și averse torențiale.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 40…50 l/mp, conform prognozei de la ANM.

AVERTIZARE METEOROLOGICĂ

COD PORTOCALIU

Interval de valabilitate: 17 iulie

Fenomene vizate: val de căldură persistent, caniculă, disconfort termic accentuat

Zone afectate: Maramureș și local în Crișana, Transilvania și nordul Moldovei

În Maramureș și local în Crișana, Transilvania și nordul Moldovei, valul de căldură va persista. Va fi caniculă, iar temperaturile maxime vor fi de 33…37 de grade. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

Local, minimele termice nu vor coborî sub 20 de grade, astfel că vor caracteriza nopți tropicale.

 

COD ROȘUInterval de valabilitate: 17 iulie

Fenomene vizate: val de căldură intens și persistent, caniculă, disconfort termic deosebit de accentuat

Zone afectate: Banat, Oltenia, Muntenia, Dobrogea, cea mai mare parte a Moldovei, sudul Transilvaniei și al Crișanei 

În Banat, Oltenia, Muntenia, Dobrogea, cea mai mare parte a Moldovei și în sudul Transilvaniei și al Crișanei, valul de căldură va continua să fie intens. Se vor înregistra temperaturi maxime între 37 și 42 de grade, iar pe litoral vor fi de 33…36 de grade. Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

Minimele termice nu vor coborî sub 22…24 de grade, astfel că vor caracteriza nopți tropicale.

AVERTIZARE METEOROLOGICĂ

COD GALBEN

Interval de valabilitate: 18 iulie

Fenomene vizate: val de căldură persistent, disconfort termic ridicat

Zone afectate: sudul Crișanei, sud-vestul Transilvaniei, centrul Moldovei și zona Carpaților Meridionali

În sudul Crișanei, sud-vestul Transilvaniei, centrul Moldovei și zona Carpaților Meridionali valul de căldură va persista și disconfortul termic va fi ridicat. Temperaturile maxime vor fi de 33…35 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

Local, minimele termice nu vor coborî sub 20 de grade, astfel că vor caracteriza o noapte tropicală. 

COD PORTOCALIU

Interval de valabilitate: 18 iulie

Fenomene vizate: val de căldură persistent, caniculă, disconfort termic accentuat

Zone afectate: Banat, nordul Olteniei și al Munteniei, sudul Moldovei

În Banat, nordul Olteniei și al Munteniei, precum și în sudul Moldovei valul de căldură va persista. Va fi caniculă, iar temperaturile maxime vor fi de 35…38 de grade. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

Local, minimele termice nu vor coborî sub 20 de grade, astfel că vor caracteriza o noapte tropicală.

COD ROȘUInterval de valabilitate: 18 iulie

Fenomene vizate: val de căldură intens și persistent, caniculă, disconfort termic deosebit de accentuat

Zone afectate: județele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, municipiul București, Călărași, Ialomița, Brăila, Tulcea și Constanța 

În județele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, municipiul București, Călărași, Ialomița, Brăila, Tulcea și Constanța valul de căldură va continua să fie intens. Se vor înregistra temperaturi maxime între 38 și 41 de grade, iar pe litoral vor fi de 34…37 de grade. Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

Minimele termice nu vor coborî sub 22…24 de grade, astfel că vor caracteriza o noapte tropicală.

Notă: În zilele următoare valul de căldură se va restrânge treptat și va slăbi în intensitate, dar va mai fi caniculă și disconfort termic, cu precădere în sud-estul țării.

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here