În următorii trei ani, aproape o treime din funcţionarii publici din România vor ieşi la pensie, iar mare parte din munca lor ar urma să fie  preluată de inteligenţa artificială, a anunţat, astăzi, ministrul digitalizării, Bogdan Ivan. 

Ţara noastră are acum cele mai noi reglementări la nivel mondial şi cea mai actualizată strategie de aplicare a unei tehnologii emergente, a mai susţinut ministrul. El a subliniat că pentru aplicarea acestor tehnologii sunt, deja, dezvoltate proiecte privind competenţele digitale, potrivit RRA.

 ”Pentru a ne asigura că funcţionarii publici din România vor şti cum să folosească această tehnologie. Avem pregătite două proiecte extrem de importante şi anume un proiect de 10 milioane de euro la Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, prin care peste 30.000 de funcţionari vor dobândi competenţe digitale şi doi, am semnat contractul în urmă cu două zile pentru Platforma Naţională de E-learning pentru companiile mici şi mijlocii din România, prin care ele vor avea acces la cele mai noi tehnologii, vor putea să pregătească angajaţii pentru a găsi care sunt acele nevoi de bază în companiile lor”, a declarat ninistrul Digitalizării.

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here