România are una dintre cele mai restrictive legislații în ceea ce privește consumul de alcool în rândul șoferilor. Însă, apare o modificare în ceea ce privește șoferii cu alcoolemie mică. Dacă în urma verificării cu etilotestul s-a stabilit o concentrație alcoolică în aerul expirat cuprinsă între 0.1 și 0.10, au dreptul să solicite retestarea. 

Noile reguli adoptate de Guvern, privind sancționarea șoferilor băuți sau drogați, au intrat în vigoare. De acum, șoferii cu alcoolemie mică pot cere retestarea, dar nu și efectuarea unei analize de sânge.

În Monitorul Oficial au fost publicate cele două Ordonanțe de Guvern care aduc modificări importante în legea circulației.

De exemplu, șoferii cu alcoolemie mică pot cere repetarea testului după un anumit timp. În schimb, nu vor avea dreptul să facă analize de sânge.

Șoferii cu alcoolemie mică pot cere retestarea

România are una dintre cele mai restrictive legislații în ceea ce privește consumul de alcool în rândul șoferilor.

Atât vechea lege, cât și noile reguli prevăd suspendarea permisului de conducere dacă testele indică prezența alcoolului în organism.

 

Însă, apare o modificare în ceea ce privește șoferii cu alcoolemie mică. Dacă în urma verificării cu etilotestul s-a stabilit o concentrație alcoolică în aerul expirat cuprinsă între 0.1 și 0.10, au dreptul să solicite retestarea.

În această situație, trebuie să aștepte 15 minute, după care să sufle din nou în alcooltest. Concentrația alcoolică rezultată în urma acestei a doua testări va fi cea oficială.

Șoferii cu alcoolemie mică pot cere analize de sânge

Dacă în urma testării cu etilotestul, rezultatul este zero, atunci șoferul este liber să plece.

Dacă, însă, după cea de-a doua testare, aparatul indică o alcoolemie între 0.1 și 0.10, șoferul va fi amendat și va avea permisul suspendat 3 luni.

În plus, conform noii legi, nici nu va putea solicita efectuarea unei analize de laborator.

Pentru că noua lege stabilește că aceste analize se pot face:

opțional, dacă la proba cu etilotestul se înregistrează o valoare cuprinsă între 0.11 și 0.40obligatoriu, dacă îmbibația de alcool în aerul expirat e peste 0.40.

Așadar, șoferii cu o alcoolemie mică, sub 0.10, nu au dreptul să solicite efectuarea unor analize de sânge.

Permisul auto, reținut doar 3 zile pentru alcool sau droguri

Noile reguli adoptate de Guvern stabilesc că șoferii care efectuează analize de sânge nu pot rămâne mai mult de 3 zile fără permis.

 

„Permisul de conducere retras este restituit în baza buletinului de analiză toxicologică prin care s-a stabilit absența în organism a substanţelor psihoactive sau a alcoolului în sânge, după caz, ori la împlinirea termenului de 72 de ore de la momentul finalizării procedurilor de recoltare a mostrelor biologice, dacă nu a fost comunicat un astfel de buletin”, se notează în noul actul normativ.

Dar, chiar dacă reintră în posesia permisului după 3 zile, șoferii care au condus sub influența alcoolului nu scapă de sancțiune.

Dacă rezultatele toxicologice confirmă că șoferul era drogat sau băut, permisul auto îi va fi din nou suspendat. Și, dacă a depășit limita contravențională, atunci îi va fi deschis dosar penal și va ajunge la închisoare.

Care e limita de alcoolemie în România

Ordonanță de Urgență 195/2002 stabilește limitele de alcool pur în aerul expirat și concentrația acestuia în sânge. De asemenea, prevede sancțiunile pe care le poate aplica polițistul celui care a comis abaterea.

Astfel, pentru o concentrație cuprinsă între 0.01 și 0.40 mg/l alcool în aerul expirat, conducătorul auto va fi amendat contravențional. Totodată, se va suspenda permisul de conducere pentru 90 de zile și va primi între 1.485 lei și 3.300 de lei amendă contravențională.

„Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0.80 g/l alcool pur în sânge (peste 0.40 mg/l alcool pur în aerul expirat) se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani”, stabilește ART 87 din Ordonanța de Urgență 195/2002.

În plus, pedepsele pentru infracțiunile de conducere sub influența alcoolului sau drogurilor sunt cu executare. Ceea ce înseamnă că șoferii prinși băuți sau drogați la volan vor ajunge la închisoare.

SURSA

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here