Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a declarat joi, la semnarea Protocolului bilateral în domeniul muncii şi securităţii sociale cu Turcia, că cetățenii români care au muncit în Turcia vor beneficia şi de prestaţiile sociale pe care statul turc le recunoaşte. 

„După ce România şi Turcia au semnat un acord care a început o frumoasă relaţie bilaterală în domeniul muncii şi solidarităţii sociale, muncii şi afacerilor sociale, în 2019, care a intrat în vigoare în 2003, am avut o actualizare a aranjamentului administrativ în mai, la Ankara”, a spus ministrul Muncii.

  Simona Bucura Oprescu a afirmat că „în urma întâlnirii cu ministrul muncii din Turcia, au convenit ca, pe lângă acest acord, este foarte important pentru cetăţenii români şi turci, cei datorită căruia dreptului de liberă circulaţie îşi doresc să lucreze în România şi Turcia (..) că este momentul să dăm o dimensiune concretă acestui acord”. 

Ministrul Muncii a arătat că semnarea protocolului şi a planului de acţiune pentru perioada 2024 -2025, în domeniul muncii şi afacerilor sociale, la Bucureşti, reprezintă un pas istoric în relaţiile bilaterale dintre cele două ţări.

„Ne dorim să avem o piaţă a muncii mai puternică şi pentru asta, colegii noştri de la Direcţiile de ocupare din minister şi din Turcia de acum înainte vor lucra aproape, împreună, pentru a creşte competenţele lucrătorilor de ambele părţi”, a subliniat Simona Bucura Oprescu. 

Ministrul Muncii a mai spus că pentru o bună protecţie a drepturilor lucrătorilor, instituţiile din domeniul controlului pe relaţii de muncă, Inspecţia Muncii şi instituţai omoloagă din Turcia, de azi înainte vor conlucra foarte aproape.

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here