Liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, îi felicită, în mesajul transmis sâmbătă, de Ziua Aviaţiei, pe toţi aviatorii români, civili sau militari, întreg personalul navigant, dar şi tehnicienii de la sol pentru modul în care îşi fac meseria an de an.
”De “Ziua Aviaţiei” şi a Forţelor Aeriene Române, îi felicit pe toţi aviatorii români, civili sau militari, întreg personalul navigant, dar şi tehnicienii de la sol pentru modul în care îşi fac meseria an de an. Profesionalismul şi devotamentul lor faţă de ţară merită respectul nostru, al tuturor”, afirmă premierul, într-o postare pe Facebook.
El urează ”La mulţi ani”, aviatorilor români şi o zi binecuvântată şi liniştită tuturor celor care poartă numele Sfântului Prooroc Ilie.