Șoferul unui autoturism a murit într-un accident produs sâmbătă noaptea, pe DN 6, zona Gura Văii, după ce mașina sa s-a lovit de un TIR, anunță ISU Mehedinți.
„Noaptea trecută, trei echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Drobeta Turnu Severin au intervenit pentru descarcerarea unei persoane, victima unui accident rutier, produs între un autoturism și un autotren, pe DN 6, zona Gura Văii. La locul evenimentului, au fost mobilizate de urgență o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere cu apă și spumă, o ambulanță SMURD, dar și o ambulanță SAJ. Cu ajutorul accesoriilor din dotare, pompierii au descarcerat victima, șoferul autoturismului, un bărbat în vârstă de aproximativ 47 de ani. Din nefericire, acesta a fost declarat decedat de către medicul SAJ”, transmite ISU Mehedinți.
Cea de-a doua victimă, șoferul autotrenului, a fost transportată, conștientă și cooperantă, la Unitatea de Primiri Urgențe Drobeta Turnu Severin de către echipajul SMURD.
Pompierii militari au asigurat și măsurile de apărare împotriva incendiilor la locul evenimentului.