Fostul preşedinte Traian Băsescu a afirmat că el a fost şi cel mai bun preşedinte al României, dar şi cel mai rău. “Depinde la ce televizor vă uitaţi”, a spus Băsescu.
Întrebat, duminică, la un post TV, cine a fost cel mai bun şi cel mai rău preşedinte al României, Traian Băsescu a răspuns râzând: ”Eu. Şi unul şi altul. Depinde la ce televizor vă uitaţi”.
Fostul preşedinte a mai fost întrebat care este omul faţă de care a greşit şi regretă.
”E o întrebare dificilă. Am greşit faţă de atât de mulţi oameni încât… Nu am fost un om care să nu greşească. Am greşit în relaţia cu destui oameni. Dar probabl că trebuia să găsesc o soluţie când am câştigat alegerile în Partidul Democrat şi Petre Roman nu a mai vrut să rămână în partid. Cred că acolo am făcut o greşeală. Trebuia să găsesc o soluţie. Petre Roman este cel faţă de care mă simt obligat”, a răspuns Traian Băsescu.