Se pregătesc noi taxe pentru români! Liderii Coaliției s-au reunit în prima ședință după ultimele atacuri și discută de mai bine de două ore despre noi măsuri fiscale. La prima oră a dimineții, ministrul de Finanțe Marcel Boloș a fost în biroul premierului ca să îi prezinte criticile aduse de Consiliul European, care ne-a cerut noi taxe încă de anul acesta. Pe masă sunt toate variantele, după ce premierul a vorbit inclusiv despre creșterea cotei de impozitare la 16%.
Deși Executivul a spus până acum că nu va introduce noi taxe, cel puțin până în 2025, acest lucru este sub semnul întrebării acum, după întoarcerea ministrului de Finanțe de la Consiliul European, acolo unde România a primit foarte multe critici, legate – în primul rând – de faptul că am fi mimat reducerea cheltuielilor bugetare, spre exemplu, dar și o limită clară. Și anume faptul că trebuie să ne încadrăm până la finalul anului în cel mult 6%, când vorbim despre deficitul bugetar. Totul în condițiile în care estimările arată că am ajunge la 6,8%, deci cumva trebuie recuperat acest decalaj.
Aceasta este, de altfel, și principala temă a ședinței Coaliției de astăzi. Se caută soluții pentru a acoperi această gaură de la buget. Există, practic, două variante:
– fie o reducere a cheltuielilor bugetare, o variantă care se discută chiar la această ședință, dar care a eșuat în trecut de mai multe ori;
– fie introducerea de noi taxe.
A fost discutată zilele acestea varianta creșterii impozitului pe venit la 16%. Asta ar însemna taxe mai mari, inclusiv pe salariile românilor însă, în momentul de față, cel puțin liberalii și-ar dori ca mai degrabă să se facă o reducere reală de cheltuilei, spre deosebire de introducerea unor noi taxe.
De unde face statul rost de banii pentru pensii și salarii?
Vom vedea dacă va exista și o concluzie după ședința Coaliției de astăzi. Cert este că dacă anul acesta, cel puțin, nu vom avea noi taxe, anul viitor se așteaptă economiștii la taxe noi, inclusiv la creșteri de TVA sau creșteri ale impozitului pe venit.