Trei francezi care au urcat pentru prima dată pe un traseu montan din România au fost ajutaţi de salvamontişti, după ce s-au dus pe creasta principală din Piatra Craiului fără echipament şi fără apă. Aceștia au încercat să coboare printr-o zonă extrem de periculoasă şi abia când nu au mai ştiut ce să facă au sunat la 112 pentru a cere ajutor. În spirinul lor a intervenit un elicopter. 

”Astăzi, 23 iulie 2024, Serviciul Public Local Salvamont Zărneşti, a primit un apel de urgenţă prin 112, cu privire la 3 tineri francezi. Aflaţi pentru prima dată pe un traseu montan din România, în urmă cu o zi, aceştia au urcat la vârful Piscul Baciului şi au înnoptat la refugiul Grind 2, de unde, astăzi au decis să acceseze creasta principală a Masivului Pietra Craiului, fără a avea asupra lor nici un element de echipament montan, ori apă. În aceste condiţii, dupâ cum era de aşteptat au intervenit epuizarea fizică şi simptomele de deshidratare”, au transmis, marţi seară, reprezentanţii Salvamont Zărneşti într-un mesaj pe Facebook.

Potrivit sursei citate, turiștii au decis să părăsească rapid traseul de creastă şi au vrut să coboare direct versantul estic al masivului, în speranţa că vor ajunge la baza muntelui.

”Această iniţiativă s-a încheiat rapid din cauza configuraţiei terenului, sub ei deschizându-se un coronament calcaros. În urma interceptarilor noastre de a-i localiza, iniţial s-a optat pentru întoarcerea lor către creasta principală, doar ca având în vedere starea acestora, s-a decis extracţia pe cale aero, cu sprijinul POA Braşov. Astfel, toate cele 3 persoane au fost extrase prin troliere din creasta principală a masivului Piatra Craiului şi coborâte în siguranţă la baza muntelui”, au mai transmis salvamontiştii.

Salvamontiștii atrag încă odată atenţia asupra modului în care turiștii aleg traseele montane pe care să le parcurgă.

”Această conjunctură ne determină să atragem încă o dată atenţia asupra modului cum alegem traseele montane, echipamentul adecvat pentru ture de o zi, ori de înnoptat pe munte , cantitatea de apă necesară unei astfel de ture, hrană, etc. În cazul celor 3, toate aceste elemente au lipsit cu desăvârşire….”, mai arată sursa citată.

 

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here