După recalcularea promisă în septembrie, autoritățile spun că vor analiza din nou dosarele celor care au avut și venituri nepermanente. În etapa a doua a recalculării pensiilor sunt vizați pensionarii care au lucrat în industrie, minerit și în sistemul public. Astfel că orele suplimentare, sporurile, primele, dar și cel de-al 13-lea salariu vor fi luate în calcul, însă pensionarii trebuie să dovedească totul cu acte la Casele de Pensii că au avut astfel de beneficii.   

Potrivit legii, pensionarii care vor să beneficieze de ”mica recalculare” trebuie să depună la Casa de Pensii adeverințele prin care dovedesc că au beneficiat de sporuri, prime, cel de-al 13-lea salariu, dar și că au muncit ore suplimentare.

Potrivit legii, angajatorii sunt obligați să elibereze aceste adeverințe, iar în cazurile în care firma a dat falimentat, documentele se găsesc la firmele de arhivare care păstrează statele de plată. 

Însă, pentru a intra în posesia unei singure adeverințe, un pensionar trebuie să scoată din buzunar cel puțin 60 de lei. Sumele pot fi și mai mari, mai spun autoritățile.

Pensii majorate cu 1.000 de lei. Șeful Casei de Pensii a dezvăluit ce români vor primi această sumă la recalculare – VIDEO

“Avem termen 6 luni de zile de la intrarea legii în vigoare, de la 1 septembrie, pentru a face această mică recalculare a acestor pensionari care au avut aceste sporuri”, spune Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii. 

Noua lege a pensiilor prevede recalcularea pensiilor în două etape, una în care pensionarii vor primi acele puncte de stabilitate în funcție de vechimea în muncă și o a doua în care se calculează și veniturile nepermanente.

La ”mica recalculare” a pensiilor sunt vizați cei care au lucrat în industrie, minerit și în sistemul public și care au la activ ore suplimentare, au primit diferite sporuri sau prime, dar și cei care au beneficiat de al 13-lea salariu. 

 

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here