Veniturile românilor sunt în continuă accelerare, susținute de politicile implementate de Guvernul condus de Marcel Ciolacu. Cu un avans mediu într-un ritm de trei ori mai mare față de rata inflației, aceștia reușesc să economisească și să investească în hobby-uri, cu predilecție în călătorii. Numai în primele șase luni ale anului, aeroporturile din România au înregistrat un număr al pasagerilor cu 10,5% mai mult decât în 2019, an considerat ca având un nivel record pre-pandemie. 

Majorarea veniturilor a permis românilor să economisească, să acceseze credite, dar și să călătorească, în vacanțe, sau la evenimentele majore, precum Euro 2024, lucru reliefat de avansul substanțial al traficului pe aeroporturile din țară noastră. Doar în primele şase luni ale acestui an au înregistrat 11,8 milioane de pasageri, ceea ce reprezintă un avans de 5% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit datelor Asociaţiei Aeroporturilor din România.

„Numărul pasagerilor înregistraţi pe aeroporturile din Româniaîn primul semestru al acestui an este cu 10,5% mai mare decâtcifra înregistrată în aceeaşi perioadă a anului 2019 şi cu aproape5% mai mare decât totalul înregistrat în primul semestru al anului trecut “, se arată pe site-ul Asociaţiei Aeroporturilor din România.

Aeroporturile locale reuşesc astfel să menţină trendul de creştere în contextul în care companiile aeriene mizează pe tot mai multe rute înspre şi dinspre România. Cel mai tranzitat aeroport a fost Otopeni, care a înregistrat 7,3 milioane de pasageri în primele şase luni ale acestui an, cu 1 milion de persoane în plus faţă de aceeaşi perioadă a anuluitrecut.Pe locurile următoare ale podiumului se clasează Cluj, cu 1.448.754 de pasageri, și Iași, cu 1.057.034 pasageri.

De asemenea, în prima jumătate a anului 2024 au fost înregistrate 112.916 mișcări de aeronave (aterizări și decolări) și au fost transportate 27.292 tone de marfă.

În numai o lună, peste 3.000 de pasageri au zburat înspre sau dinspre Statele Unite ale Americii

Creșterea traficului aerian este reflectată și de rezultatele anunțate de compania HiSky. În prima jumătate a acestui an, compania a transportat 767.000 de pasageri pe rutele regulate sau charter, în creștere cu 42% față de aceeași perioadă a anului trecut. Cele mai accesate zboruri, cu plecare de pe aeroportul Otopeni, au fost pe cele două rute interne, București – Cluj Napoca, cu circa 50.000 de pasageri și București – Timișoara, cu circa 44.000 de pasageri.

Mai mult, de la începutul lunii iunie, HiSky a reluat legăturile aeriene de curse directe către New York. Și în numai o lună, compania a transportat înspre sau dinspre Statele Unite ale Americii peste 3.000 de pasageri. În plus, HiSky este singurul operator care are zboruri de lung courier de pe un aeroport din România și care efectuează și curse charter pentru agențiile de turism. De la începutul acestui an, peste 10.000 de pasageri au călătorit către Zanzibar și Maldive.

”Avem valori de trafic impresionante pe rutele interne, așa cum am și prevăzut că se va întâmpla, atunci când am lansat aceste curse, și, în plus, un număr mare de pasageri care aleg să exploreze dincolo de Europa. Ne bucurăm că facilitățile pe care le-am creat – un program stabil și accesibil pentru legătura între principalele orașe și București, zboruri cu conexiune și călătorii fără escală, pe distanțe lungi – au contribuit nu doar la dezvoltarea companiei, ci a întregii piețe de transport aerian”, spune Iulian Scorpan, CEO HiSky.

Viziunea pentru România a Guvernului PSD crește nivelul de trai al românilor

Prin Viziunea pentru România a Guvernului PSD, bazată pe investiții publice fără precedent și patriotism economic, țara noastră este în topul european în ceea ce privește creșterea economică, și a ajuns la un nivel record al produsului intern brut (PIB). Valoarea PIB este astfel de aproape 250 de ori mai mare decât în urmă cu un deceniu.

Acest avans al economiei s-a reflectat și în creșterea nivelului de trai al românilor, obiectiv asumat de PSD la preluarea guvernării. Astfel, România a ajuns în 2023 la un nivel al PIB/capita exprimat în paritatea puterii de cumpărare de 78% din media UE, față de 55% cât avea acum 10 ani. Această creștere ne plasează pe prima poziție în ierarhia europeană din punctul de vedere al vitezei cu care România a avansat, și a permis țării noastre să depășească, în premieră, Ungaria, în ceea ce privește nivelul de trai al populației.

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here