NATO a anunțat joi că nu are niciun indiciu care să sugereze că resturile de drone de proveniență rusească găsite în România reprezintă dovada unui atac intenționat asupra teritoriului alianței. Cu toate acestea, organizația a subliniat riscurile acțiunilor “iresponsabile și potențial periculoase” ale Rusiei în regiune.
„Deși NATO nu are nicio informație care să indice vreun atac intenționat al Rusiei împotriva teritoriului aliat, aceste acte sunt iresponsabile și potențial periculoase”, a declarat un purtător de cuvânt al Alianței într-un comunicat oficial.
În contextul acestor evenimente, NATO și-a intensificat în ultimele zile măsurile de supraveghere și monitorizare în regiunea Mării Negre. Aceste măsuri includ și patrularea aeriană, în încercarea de a asigura stabilitatea în zonă.
Agenția Reuters relatează că situația rămâne monitorizată îndeaproape, iar măsurile de răspuns sunt ajustate în funcție de evoluțiile din teren.